Pe scurt
Finanţele ar putea sprijini Bursa, inclusiv prin măsuri fiscale
Ministerul Economiei şi Finanţelor discută cu reprezentanţii pieţei de capital pentru iniţierea unei serii de acţiuni destinate sprijinirii Bursei, având în vedere inclusiv măsuri fiscale, a declarat ministrul de resort, Varujan Vosganian. „Am început discuţii cu reprezentanţii Bursei pentru a vedea ce măsuri de sprijinire a investiţiilor pe piaţa de capital sunt necesare în aceste momente de criză“, a spus Vosganian. Bursa a scăzut cu 13,97%, de la începutul săptămânii până joi, sub influenţa crizei financiare care a afectat sever marile pieţe de capital. Declinul bursei de la Bucureşti, însoţit de o lichiditate ridicată alimentată de ordinele de vânzare, a însemnat, la nivelul capitalizării, o pierdere de 10,46 miliarde de lei (3,48 miliarde de euro). Valoarea de piaţă a companiilor listate la BVB a coborât în acest interval de la 98,83 miliarde de lei (27,42 miliarde de euro) la 88,36 miliarde de lei (23.94 miliarde de euro). Avans în rate pentru o locuinţă nouă Avansul în rate pentru o locuinţă nouă este una dintre ofertele cu care constructorii încearcă să-şi atragă clienţii, având în vedere că românii nu se mai îmbulzesc să cumpere apartamente noi. Aşa se face că cei care vor să-şi cumpere o casă în rate, pot plăti şi avansul la fel, dar într-un timp mai scurt: un an. Interesul românilor pentru ansamblurile noi de locuinţe a scăzut faţă de anul trecut, spun constructorii. Oamenii se gândesc acum de două ori înainte de a cumpăra o casă. Sunt mai atenţi la preţuri şi consultă specialiştii înainte de a semna contractul. Împrumuturile greu de accesat reprezintă încă o piedică pentru cei care vor să-şi vândă construcţiile. „În ceea ce priveşte creditarea, care este mai greu de obţinut, în acest moment, nu mai oferă libertatea clientului să aleagă din prima proiectul care îi place“, susţine Anca Munteanu, director Sunset Residence. Cererea pentru case noi a scăzut, însă constructorii nu micşorează preţurile. Astfel, s-au gândit la o altă metodă pentru a face rost de clienţi. Bugetul va fi rectificat, din nou, miercuri A treia rectificare bugetară va fi aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului şi va presupune o majorare a veniturilor cu 6,4 miliarde de lei, precum şi o suplimentare concomitentă a cheltuielilor cu 7 miliarde de lei, a declarat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. „Până miercuri vom scrie toate sintezele pentru toţi ordonatorii de credite, dar plafoanele au fost deja aprobate în şedinţa precedentă. În aceste condiţii, deficitul va rămâne la 2,3% din PIB, pentru că vorbim de o altă valoare a produsului intern, de aproximativ 500 de miliarde de lei“, a explicat Vosganian. El a arătat că un miliard de lei vor fi alocaţi doar pentru drepturilor salariale cuvenite judecătorilor şi procurorilor, rezultate din procesele pierdute în ultima perioadă de Ministerul Economiei şi Finanţelor. În luna iulie, Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară din acest an, iar deficitul bugetului general consolidat pentru 2008 a fost majorat cu 842 de milioane de lei, dar a rămas la nivelul de 2,3% din PIB.