Pe scurt
Expoziţie de artă interbelică, la Cotroceni
„Interbelicii şi continuatorii“, o expoziţie reunind lucrări din colecţiile de artă particulare, semnate de pictori care au început să lucreze în perioada interbelică şi până la zi, dar şi ale unor pictori care au început să lucreze după 1945, se deschide azi în Spaţiile Medievale ale Muzeului Naţional Cotroceni. În expoziţie sunt prezentate aproximativ 200 de lucrări semnate Gheorghe Petraşcu, Th. Pallady, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Dumitru Ghiaţă, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Gh. Vânătoru, Abcar Baltazar, Lucia Dem Bălăcescu, M. V. Arnold, Ion Pacea, Vasile Parizescu, Magdalena Rădulescu, Vasile Grigore, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Hoeflich, Al Padina, Ion Musceleanu, Angela şi Traian Brădean, Nicolae Popa. Expoziţia, organizată pentru prima dată în istoria artei româneşti, va fi deschisă până pe 19 octombrie şi este dedicată Zilei Europene a Patrimoniului, sărbătorită la 21 septembrie, conform Agerpres. „Casa verde“ s-a deschis la Muzeul Argeş Centrul pentru natură „Casa verde“ a fost inaugurat ieri, la Piteşti, în cadrul Secţiei de ştiinţe ale naturii a Muzeului Judeţean Argeş. Centrul îşi propune, conform iniţiatorilor, realizarea unor programe educaţionale, interactive şi interdisciplinare în domeniul ecologiei şi protecţiei mediului, scopul final fiind sensibilizarea comunităţii locale faţă de activităţile de conservare a naturii. Elevii, studenţii, cadrele didactice vor lucra cu resursele Centrului pentru natură. „Ne propunem să realizăm o transformare a muzeului dintr-o instituţie academică, într-un mediu deschis, agreabil“, a spus responsabila de proiect din partea Secţiei de ştiinţe ale naturii a Muzeului Judeţean Argeş, Cristina Constantinescu, conform Agerpres. Proiectul e finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, în parteneriat cu Reţeaua Naţională a Muzeelor din România şi organizaţia studenţească AIESEC România. Artă şi Mediatecă, la biblioteca orădeană Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai“ din Oradea a inaugurat o nouă secţie, Artă şi Mediatecă, unde cititorii pot găsi albume de artă, materiale multimedia, pe care le pot împrumuta şi pentru acasă. Aici doritorii vor putea găsi cărţi despre teoria şi filosofia artei, pictură, arhitectură, artă decorativă, filatelie, artă fotografică, cinema, teatru şi muzică. De asemenea, se vor putea consulta materiale pe suport VHS, CD sau DVD, discuri de vinil, filme şi documentare cu şi despre muzica clasică, dar şi pop-rock, jazz, folclor. Abonaţii bibliotecii vor primi informaţii din sfera culturii ce ţin de evenimente artistice locale, naţionale sau internaţionale. Conducerea bibliotecii promite că va organiza întâlniri cu specific cultural pe teme alese împreună cu cititorii, precum şi vizionări de filme şi audiţii, conform Agerpres.