Pe scurt

Data: 23 Iulie 2008

Scad tarifele la telefonia fixă

Din toamnă scade factura la telefonul fix. Tarifele vor fi reduse cu 10, până la 25%, dar numai în cazul operatorilor alternativi. Măsura a fost luată de Autoritatea de Reglementare în domeniu. Instituţia a decis să scadă tariful plătit de românii care sună dintr-o reţea în alta, pentru a uniformiza preţul convorbirilor din reţeaua fixă de telefonie. În prezent, în România funcţionează 38 de operatori de telefonie fixă. Tariful de interconectare al unui apel făcut din altă reţea fixă poate ajunge şi la 3,5 eurocenţi pe minut. În cazul în care suni de pe mobil, clientul este taxat şi cu 6 eurocenţi. Preţurile chiriilor au explodat Blocajul de pe piaţa vânzărilor de locuinţe vechi a dus la creşterea numărului de apartamente disponibile pentru închiriat. Numărul ofertelor s-a dublat, dar preţurile n-au scăzut. Dimpotrivă, sunt mai mari. Pentru o camera de 25 de metri pătraţi, o familie plăteşte chirie, în Capitală, între 350 şi 600 de euro pe lună, în funcţie de zonă şi de îmbunătăţirile din casă. Preţurile au scăzut, şi proprietarii preferă să închirieze decât să vândă, spun agenţii imobiliari. Asta ca să nu iasă în pierdere. O strategie găsită parcă de toţi proprietarii în acelaşi timp. Aşa se face că, în iunie, au fost scoase spre închiriere cu 50% mai multe apartamente decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Culmea, deşi oferta e foarte mare, preţurile continuă să crească. Agenţii imobiliari au şi o explicaţie. „Dacă anul trecut chiriile erau cam cât rata la bancă, anul acesta rata la bancă este mult mai mare decât chiria, şi clienţii preferă să închirieze“, a declarat Daniel Răeceanu, reprezentantul unei companii imobiliare. În perioada asta, proprietarii profită şi de studenţii care nu prind locuri în cămine. Şi au urcat preţurile cu 25% faţă de anul trecut. Analiştii imobiliari spun că euforia pentru locuinţele de închiriat va ţine până în toamnă, când se aşteaptă ca piaţa să se mai stabilizeze. Au fost lansate ofertele pentru revelion Agenţii de turism au lansat deja ofertele de revelion. Ei speră să-i tenteze pe turişti să petreacă noaptea dintre ani pe o plajă exotică sau pe o pârtie de schi. Iar cei care fac rezervările de pe acum primesc locuri mai bune şi preţuri mai mici. Primele oferte de revelion îi trimit pe turişti pe plajele din Copacabana, Bangkok, Pattaya, Sharm El Sheik şi Dubai. Şi chiar în Africa de Sud şi Zanzibar, alături de elefanţi, girafe şi tigri. Cei mai mulţi turişti, chiar dacă nu au făcut încă o rezervare fermă, s-au interesat deja unde ar putea să plece de Revelion. Un sejur de revelion în zonele exotice costă între 650 şi 3.000 de euro de persoană, în funcţie de hotel şi de ce vor să facă turiştii. Dacă nu vor să stea numai la plajă, când în România este frig, pot vizita împrejurimile. Iar în noaptea dintre ani, sunt invitaţi să bea şampanie pe plajă. În anumite locaţii, cum ar fi Tozeur, în Tunisia, li se pregăteşte chiar o vacanţă activă. Aceasta presupune plimbare cu delta planul, cu atv-ul pe dune, jeep safari sau plimbare cu cămila.