Pe scurt
Românii nu pot face economii din salariu
Aproape jumătate dintre români nu îşi permit să pună bani deoparte. Mai mult, unul dintre patru români preferă să-şi cheltuiască banii în loc să facă economii, se arată într-un studiu publicat de cotidianul „Gândul“. Peste două treimi dintre români nu economisesc banii pe care îi au. Nici varianta investiţiilor nu pare să prezinte mai mult interes pentru salariatul român. Aproape 30% din populaţia României preferă să-şi cheltuiască banii, se arată în studiu. Motivul: banii de care dispun sunt prea puţini pentru a putea fi investiţi sau pentru a fi ţinuţi la bănci. În cazul în care reuşesc totuşi să pună un ban deoparte, suma respectivă nu depăşeşte, în medie, 300 de euro, adică echivalentul unui salariu mediu pe economie. Românii sunt întrecuţi, la capitolul apetit pentru cheltuieli, de polonezi şi de lituanieni, care se află pe primul loc, în rândul ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Electrica a primit mai multe oferte de asociere Electrica a primit oferte de la două companii străine pentru construcţia, în România, a unor hidrocentrale de mare putere, de cel puţin 500 MW, şi analizează posibiliatea de a se asocia cu Termoelectrica şi cu alte firme, în vederea producerii de energie. „Am primit o ofertă de la Termoelectrica pentru asocierea cu ei (companiile străine - n.r.), la termocentralele Paroşeni şi Deva. Am primit propuneri şi de la alţii, interesaţi să se asocieze cu ELCEN“, a declarat, luni, Corneliu Stan, directorul general al societăţii Electrica. El nu a dezvăluit numele celor două companii străine interesate să construiască în România hidrocentrale cu puteri instalate de 500 MW sau mai mari. Compania de stat dezvoltă şi proiecte de investiţii în capacităţi proprii de producţie a energiei în hidrocentrale, turbine eoliene şi biomasă. Ungurii vor să investească în România Un număr de 129 din cele 5.600 de noi societăţi mixte înfiinţate în România, în primele cinci luni ale acestui an, au fost societăţile mixte româno-ungare, ceea ce face din Ungaria a doua ţară ca activitate, după Italia, se arată într-un articol publicat ieri, în „Budapest Business Journal“. Potrivit cifrelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în perioada ianuarie-mai 2008, în România au fost înfiinţate 5.600 de noi societăţi mixte, cu un capital înregistrat de 1,9 miliarde de euro. Cea mai mare parte din aceste joint-venture-uri, 393 de societăţi, a fost înfiinţată în Bucureşti. Din cele 5.600 de noi societăţi mixte, 203 au implicat companii din Italia, 129 au fost societăţi mixte româno-ungare, 86 au implicat companii din Germania şi 73 de societăţi au implicat firme din Cipru. La începutul acestui an, ambasadorul României la Budapesta, Ireny Comaroschi, a declarat că schimburile comerciale ale României în relaţia cu Ungaria au ajuns, în 2007, la un volum total de 4,5 miliarde de euro, din care 1,53 miliarde de euro reprezintă valoarea exporturilor româneşti spre Ungaria. În primele 11 luni ale anului trecut, ele au reprezentat 5,64% din totalul exporturilor româneşti.