Pe scurt

Data: 21 Iulie 2008

AVAS are în pregătire mai multe privatizări mari pentru acest an

Preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a declarat că autoritatea are în pregătire, pentru acest an, privatizarea unor societăţi mari la care Statul este acţionar majoritar, printre acestea nominalizând Complexul Energetic Craiova şi IAR Ghimbav. Atanasiu a spus că AVAS are incluse în programul de privatizare pentru 2008 mai multe societăţi mari, a căror evaluare este în curs de pregătire pentru a putea fi lansată oferta în piaţă, printre acestea nominalizând Complexul Energetic Craiova, IAR Ghimbav, dar şi unele societăţi din domeniul industriei de apărare, precum SC IOR SA sau Arsenal Reşiţa. „Vor fi vândute majoritatea prin licitaţii cu strigare sau prin negociere pe oferte finale îmbunătăţite, acolo unde dorim să vedem planul de afaceri şi în cazurile în care considerăm că avem argumente ca în timpul negocierii să obţinem un preţ mai mare decât prin licitaţia cu strigare“, a spus Atanasiu. Preşedintele AVAS a adăugat că etapa de pregătire a privatizării durează mai mult, până când consultantul pregăteşte toate evaluările şi dosarul de prezentare, iar apoi este dat anunţul în piaţă. „Durează perioade diferite de timp de când iei decizia privatizării şi până dai anunţul de vânzare în piaţă, deoarece aceste societăţi sunt în diverse faze privind angajarea evaluatorului. Unii nici nu s-au gândit să angajeze şi le cerem noi, trebuind să facă toată procedura de achiziţie publică, altele au evaluator angajat şi noi îi dăm numai tema şi mult mai repede vine evaluarea ca să poţi scoate societatea la vânzare“, a afirmat Teodor Atanasiu. Apartamentele vechi au început să se vândă mai greu Locuinţele s-au ieftinit, dar nu suficient pentru ca numărul cumpărătorilor să crească. Dimpotrivă, singurul lucru care creşte în această ecuaţie este timpul de vânzare al unei construcţii. Timpul mediu de vânzare al unui imobil a crescut, în ultimele 3 luni, cu aproximativ 15-20%, faţă de primul trimestru din 2008, conform unei analize realizată de portalul imobiliar magazinuldecase.ro. Dacă în primul trimestru timpul mediu pentru vânzarea unei garsoniere era de aproximativ 30 de zile, acum această valoare a ajuns la aproximativ 35-36 de zile. Potrivit studiului, timpul mediu de vânzare pentru un apartament cu două camere este, în prezent, de aproximativ 50-52 de zile, iar în cazul apartamentelor cu trei camere această valoare depăşeşte 60 de zile, mai spune studiul magazinuldecase.ro. Şi reprezentanţii companiei imobiliare RE/MAX România, spun că timpul mediu de vânzare a ajuns la 12 săptămâni. Dacă însă preţul de vânzare este cu 10-30% sub preţurile actuale de pe piaţă, clădirea sau locuinţa se vinde în maximum 30 de zile. „Faptul că la ora aceasta se discută despre acest lucru, accentuează şi mai tare acest fapt. Există însă şi elemente fundamentale care ţin de strângerea şurubului, de elementele şi oportunităţile de creditare. Preţurile au crescut în ultimii ani într-un ritm nesustenabil“, a declarat Adrian Şişchin, director regional REMAX România.