Pe scurt
Oţelărie ultramodernă, la Constanţa
Compania austriacă Voestalpine a semnat un contract cu dezvoltatorul imobiliar din zona Constanţa-Agigea, companiile ARCA East Invest şi Chayton Capital. Contractul are în vedere achiziţionarea unui teren în suprafaţă de 96 de hectare, pentru asigurarea unui amplasament, în cazul în care Voestalpine alege România ca locaţie pentru o nouă oţelărie, se arată într-un comunicat al companiei austriece. „Voestalpine evaluează, în prezent, construcţia unei oţelării la Marea Neagră şi a început asigurarea unei locaţii potenţiale pentru posibila oţelărie în Constanţa/Agigea, prin opţiuni de cumpărare. Cei mai mari proprietari de teren din zonă, ARCA East Invest şi Chayton Capital, au acceptat să vândă cele 96 de hectare de pământ catre Voestalpine, în cadrul licitaţiei publice lansate de noi la sfârşitul lunii iunie“, spun reprezentanţii companiei. Voestalpine evaluează, în prezent, posibilitatea construirii unei oţelării în zona Mării Negre, iar, din cele douăsprezece locaţii luate, iniţial, în considerare în Bulgaria, România, Turcia şi Ucraina, se examinează, în detaliu, câte o locaţie în fiecare ţară. Reprezentanţii companiei spun că decizia finală, care depinde de studiul de fezabilitate şi de disponibilitatea terenului, ar putea fi luată până la sfârşitul acestui an. Noua fabrică va avea o capacitate de producţie de cinci milioane de tone de oţel pe an şi va crea circa 5 mii de locuri de muncă în mod direct şi alte câteva mii în zonă. Compania austriacă deţine, în oraşul Linz, cea mai eficientă oţelărie din Europa, din punct de vedere energetic. Întreruperi în alimentarea cu energie electrică Alimentarea cu energie electrică pentru consumatorii din anumite zone din Bucureşti va fi întreruptă, astăzi, ca urmare a lucrărilor planificate de reparaţii tehnice şi de modernizări în reţeaua de distribuţie. Potrivit unui comunicat al Electrica Muntenia Sud, în municipiul Bucureşti, se va întrerupe curentul electric luni, între orele 8:00 şi 14:00, în perimetrul Splaiul Unirii, între străzile Tăbăcari şi podul Timpuri Noi, străzile Avalanşei, Petre Liciu, Aristiţa Romanescu, Verzişori. De asemenea, între orele 8:00 şi 15:00, nu vor avea curent consumatorii din perimetrul Calea Rahovei, între strada Sirenelor şi strada Uranus, străzile Petru Maior, Comana, Costache Marinescu, Valea Merilor, Eugen Lovinescu, Ialomicioarei, Bahluiului, Octav Cocărăscu, George Bariţiu, Stoica Ludescu, Pecinisca, Lugoj, Radu Popescu, Zaharia, Abrud, Şoimăreştilor, Radu Greceanu, Zilot Romanul, Micul Samuil, Ing. Zablovschi, Teodosie Rudeanu. Între orele 8:00 şi 16:00, alimentarea cu energie va fi întreruptă în şoseaua Chitilei, străzile Minervei, Renaşterii, Triumfului, Străbuna, Surorilor, Înfrăţirii, Bacului, Crinului, Nuvelei, Crusovăţ, Leandrului, Sf. Constantin şi Elena, Delta Dunării, Neamului, Razelor, Vestei, Amforei, Poetului, Peluzei, Baia de Criş, Pavlov. În judeţul Ilfov, în intervalul orar 9,00 - 16,00, nu vor avea curent electric consumatorii din comuna Clinceni, în zona străzilor Principală, Sabarului, şi din Chitila, în zona Chitila Cartier în totalitate.