Pe scurt

Data: 03 Iulie 2008

Se reduce acciza la motorină

Acciza la motorina folosită în agricultură va fi redusă, a anunţat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, arătând că a primit un răspuns favorabil din partea Comisiei Europene (CE) pentru scăderea acestei taxe. „Avem un răspuns favorabil privind accizele la motorină şi, faţă de reducerea pe care o aveam de un leu pe litru, o să procedăm la o reducere suplimentară de data această la nivelul accizelor“, a spus Vosganian. România a solicitat avizul Comisiei Europene pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură, iar ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dacian Cioloş, estima, la sfârşitul săptămânii trecute, că un răspuns va fi primit în circa două săptămâni. Cioloş a arătat că decizia de reducere a accizei a fost luată deja în Guvern, iar Ministerul Finanţelor a primit sarcină de la premierul Călin Popescu-Tăriceanu să elaboreze o propunere în acest sens. Agricultorii au solicitat reducerea accizei pentru motorina folosită la lucrările agricole în primăvara acestui an, la fel ca şi anul trecut, acuzând costurile foarte ridicate. O altă propunere a fost creşterea subvenţiei acordate pentru motorina folosită în agricultură, însă oficialii din ministerul Agriculturii au arătat că nivelul de un leu pe litru a fost deja notificat la Bruxelles şi nu mai poate fi modificat. Acciza la motorină a fost majorată la 1 ianuarie cu 5,6%, la 325 euro/tonă, respectiv la 274,6 euro pe 1.000 de litri. Tăriceanu critică funcţionarii administraţiilor financiare Premierul Călin Popescu-Tăriceanu i-a reproşat ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, problemele administrative apărute la plata taxei de poluare şi la restituirea diferenţei faţă de taxa auto, arătând că funcţionarii administraţiilor financiare nu cunosc normele de aplicare. „Premierul i-a spus ministrului, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că funcţionarii de la circa financiară nu au fost suficient de pregătiţi şi nu şi-au însuşit normele de aplicare a prevederilor legale“, au relatat surse ministeriale. Tăriceanu a vorbit despre o proastă organizare în derularea procedurilor de încasare a taxei de poluare şi de restituire a diferenţelor de sumă şi a apreciat că persoanele responsabile au fost luate prin surprindere deşi trebuia să se aştepte la un număr mare de solicitanţi şi să suplimenteze numărul de ghişee, au afirmat sursele. Mai multe sute de persoane din diferite judeţe s-au înghesuit, marţi, la ghişeele Direcţiilor Finanţelor, fie pentru a plăti taxa de poluare auto, intrată în vigoare la 1 iulie, fie pentru a depune cereri de restituire a taxei de primă înmatriculare. Ministerul Economiei şi Finanţelor a publicat, luni, pe site-ul instituţiei, normele de aplicare a ordonanţei privind introducerea taxei de poluare auto, în care sunt prezentate procedurile de calcul pentru noua taxă şi de restituire a diferenţei faţă de suma plătită conform Codului Fiscal.