Pe scurt

Data: 25 Iunie 2008

CE recomandă citirea lunară a contorului de energie electrică

Comisarul european pentru protecţia consumatorilor, Meglena Kuneva, a declarat, luni, că ar fi în interesul consumatorilor ca citirea contoarelor de energie electrică să se realizeze în fiecare lună. Potrivit comisarului european, din punctul de vedere al consumatorilor, citirea contoarelor odată la trei luni nu este o practică bună, şi chiar şi cele mai bogate ţări din Europa practică citirea contoarelor în fiecare lună. „Ştiu că firmele din Bulgaria preferă să înregistreze energia consumată odată la trei luni, pentru a face economii cu costurile serviciilor. Însă, nu cred că acest mod este cel corect. Economiile nu ar trebui făcute pe seama consumatorilor“, a declarat Meglena Kuneva, cu ocazia unei conferinţe regionale pe tema protecţiei consumatorilor, care a început luni, la Sofia. În aceeaşi situaţie este şi România, unde contorul de energie electrică se citeşte o dată la două luni. Francezii elimină pesticidele din agricultură Autorităţile de la Paris vor să retragă de pe piaţă 30 dintre cele mai „îngrijorătoare“ substanţe chimice folosite în agricultură, până la sfârşitul acestui an, informează site-ul Greenplanet.net. De asemenea, Franţa mai intenţionează ca, până în 2010, să mai elimine încă 10 substanţe, la fel de nocive. Decizia este prevăzută în proiectul de implementare a directivei „Grenelle“, prezentat de Jean-Louis Borloo, ministrul Mediului şi Dezvoltării Sustenabile din Franţa. Legea are în vedere reducerea substanţelor pentru care nu există alternative naturale cu până la 50%, până în 2010. Obiectivul Guvernului Franţei este să reducă la jumătate consumul de pesticide, în următorii 10 ani, pe măsură ce noi tehnologii verzi vor fi dezvoltate. În paralel, Parisul plănuieşte să controleze distribuţia şi aplicarea pesticidelor pe terenurile agricole, în special prin programe de pregătire pentru fermieri şi pentru crearea unui cadru bine definit pentru consultanţă şi vânzare, care să garanteze trasabilitatea acestui tip de substanţe. În acelaşi timp, fermierii vor beneficia de o dublare a sprijinului financiar, pentru a trece de la producţia convenţională la cea ecologică. Prin această lege, francezii urmăresc să ajungă să aibă 6% din suprafaţa agricolă cultivată în sistem bio, în 2013, şi 20%, în 2020. În Germania s-a pus în funcţiune cea mai mare centrală solară din lume Cea mai mare centrală solară din lume, după cum susţin proprietarii acesteia, a început, duminică, să genereze electricitate, pe locul unei foste baze aeriene din estul Germaniei. Construită pe o suprafaţă echivalentă cu 200 de terenuri de fotbal, parcul solar va putea contribui cu 40 de megawaţi de electricitate în reţeaua energetică, atunci când va fi pe deplin operaţională, în 2009. În faza de început, centrala de 130 de milioane de euro va avea o capacitate de 24 megawaţi, potrivit grupului Juwi, operatorul instalaţiei. Într-un an, parcul solar Waldpolenz va fi produs toată energia necesară construirii lui, estimează grupul Juwi. Estul Germaniei este una dintre cele mai bogate zone, în energie solară, din ţară. Trei dintre cele mai mari parcuri solare din lume sunt localizate lângă Leipzig. Centrala va fi depăşită în capacitate de una care va fi construită în California, până în 2011, şi care va genera 80 de megawaţi de electricitate.