Pe scurt
„Dumbrava minunată“, pe scena din Bacău
Lumea văzută prin ochii copilăriei, lumea poveştilor, a bucuriei, a căutărilor a fost readusă, de duminică, publicului băcăuan de actorii Teatrului de Animaţie din localitate, prin transpunerea scenică a cunoscutei povestiri „Dumbrava minunată“. Sensibilă la faptul că „orice minune“, chiar şi „dumbrava poveştilor“, poate pieri din neatenţie, uitare sau nepăsare, regizoarea Oana Leahu a dorit să revitalizeze îndrăgitele personaje ale creaţiei lui Mihail Sadoveanu şi să recompună, prin prezenţa Lizucăi, a lui Patrocle şi a prietenilor lor, un „un crâmpei de linişte, de iubire şi de poveste, indiferent de vârsta spectatorului“. Dramatizarea povestirii „Dumbrava minunată“ de Mihail Sadoveanu este cea de a treia premieră realizată în acest an de actorii Teatrului de Animaţie din Bacău, care mai pregătesc pentru actuala stagiune încă patru noi spectacole ce se vor juca pentru prima dată pe o scenă din municipiu. Florin Lăzărescu, tradus în limba slovenă Romanul „Trimisul nostru special“, de Florin Lăzărescu, a fost tradus în limba slovenă, urmând ca anul viitor să apară traduceri ale cărţii la edituri din Bulgaria şi Ungaria. Romanul a apărut în limba slovenă, după ce, anul trecut, a apărut traducerea în limba germană a volumului în Austria, iar cea în franceză, la Editions des Syrtes. Traducerea în limba bulgară va apărea în martie, iar cea în maghiară în aprilie 2008. Florin Lăzărescu a debutat în 2000, cu un volum de povestiri, „Cuiburi de vîsc“, a mai publicat „Ce se ştie despre ursul panda“ şi romanul „Trimisul nostru special“. Din 15 ianuarie 2003, scrie online un „Jurnal intim“ (pe site-ul personal. Lăzărescu este unul dintre câştigătorii concursului organizat în 2005 de Centrul Naţional al Cinematografiei, cu scurtmetrajul „Lampa cu căciulă“, realizat de Radu Jude în primăvara anului 2006 şi care a obţinut numeroase premii internaţionale. „Visul“, de Cătălina Buzoianu, va fi prezentat la Marsilia Spectacolul „Visul“, în regia Cătălinei Buzoianu, după un text de Mircea Cărtărescu, va avea două reprezentaţii la Teatrul Toursky din Marsilia, în perioada 15-25 octombrie, în cadrul proiectului „Visul mediteranean“. „Visul“ este o adaptare pentru scenă a regizoarei Cătălina Buzoianu după proza scurtă „REM“. Scenariul spectacolului a fost conceput la un workshop susţinut de Teatrul Naţional Timişoara în octombrie, la Chişinău, în cadrul programului „Cantemir“ al Institutului Cultural Român (ICR). În octombrie 2007, premiera spectacolului a deschis Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara. Proiectul „Visul mediteranean“, câştigător al programului promocult 2008, este rezultatul unui parteneriat între Teatrul Naţional Timişoara, Fundaţia „Saltimbanc“ Timişoara şi Mnémosyne, Association franco-roumaine, Marsilia.