Pe scurt

Data: 24 Martie 2008

Patriarhul a vizitat Mănăstirea Techirghiol

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vizitat, ieri dimineaţă, Centrul Social Pastoral „Sf. Maria“ şi baza de tratament de la Techirghiol, judeţul Constanţa. A mers apoi să verifice stadiul lucrărilor la noua biserică în construcţie a Mănăstirii Techirghiol, după care s-a întâlnit cu obştea mănăstirii şi cu părintele Arsenie Papacioc. În această vizită, Părintele Patriarh Daniel a fost însoţit de Adrian Lemeni, consilier personal în cadrul Cancelariei prim-ministrului. După-amiază, Patriarhul României a vizitat Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului din Constanţa, după care a plecat spre Tulcea, unde îl va întroniza pe primul episcop al acestei eparhii, PS Visarion Bălţat. „Dorim să fim partenerul cel mai loial şi mai eficient al Bisericii“ Ieri s-a desfăşurat prima Adunare Generală a membrilor Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC). Cu acest prilej au fost aleşi cei 7 membri ai consiliului de conducere, preşedintele şi vicepreşedintele asociaţiei. Scopul declarat al asociaţiei îl constituie promovarea mediatică organizată şi consecventă a exigenţelor moralei creştine în spaţiul public românesc. Răzvan Codrescu, vicepreşedintele AZEC, ales la întrunirea de ieri, a arătat necesitatea articulării unei asociaţii a jurnaliştilor creştini, subliniind că „după 1990, probleme de ordin religios au fost tratate neprofesionist, nu de puţine ori ajungându-se la mistificări ori grave deformări ale adevărului“. După 5 ore de discuţii şi deliberări, a fost ales şi primul preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini, în persoana lui Răzvan Bucuroiu. „Prin AZEC, dorim să fim partenerul cel mai loial şi mai eficient al Bisericii noastre ortodoxe şi al altor Biserici, în mesajul lor sănătos pe care îl care-l transmit către societate“, ne-a declarat Răzvan Bucuroiu, preşedintele AZEC. (N.H.) Sfinţire la Malul Spart PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va oficia astăzi slujba de sfintire a Mănăstirii „Buna Vestire“ din localitatea Malul Spart, Protopopiatul Bolintin - judeţul Giurgiu. Biserica mănăstirii a fost ridicată începând cu anul 2004, pe locul unui vechi lăcaş de cult de la a cărui atestare documentară se împlinesc astăzi 575 de ani. „Biserica mănăstirii a fost ridicată peste apa Argeşului, ca metoc al Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, între anii 2004-2008. Biserica a fost construită din lemn de stejar, în stil maramureşean. Adunarea eparhială şi Consiliul eparhial ale Episcopiei Giurgiului, în şedinţa din 24 ianuarie 2008, a hotărât înfiinţarea Schitului „Buna Vestire“, iar Sinodul mitropolitan, prezidat de PF Părinte Patriarh Daniel, a hotărât ridicarea schitului la rang de mănăstire, continuatoare a vestitei vetre de sihăstrie din pădurea cea mare a Bolintinului şi trecerea ei, începând cu 1 martie 2008, sub jurisdicţia canonică şi administrativă a Episcopiei Giurgiului“, a declarat pentru Radio Trinitas protopopul de Bolintin, pr. Ioan Şerban.