Pe scurt
Firmele ieşene, amendate cu 820 de mii de lei în decurs de o lună
În luna ianuarie, comisarii Gărzii financiare din Iaşi au aplicat peste 246 de sancţiuni firmelor ieşene găsite în neregulă, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la peste 820.000 de lei. În momentul de faţă, sunt verificate firmele din construcţii, după ce au fost verificate cele din domeniul deşeurilor metalice şi a celor din domeniul petrolier. „Se ştie că în Iaşi se construieşte mult, iar acum vom vedea şi cât de bine pusă la punct este contabilitatea agenţilor economici al căror domeniu de activitate este cel al construcţiilor. Am primit deja, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, tematica de control pentru această lună şi vom avea în vedere în special construcţiile, de orice fel“, a declarat Maria Ţăran, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene Iaşi. Inspectorii fiscali vor bate la uşa constructorilor nu numai în această lună, ci pe parcursul întregului an, după cum afirmau săptămâna trecută şefii Agenţiei de Administrare Fiscală. (S.D.) Rata inflaţiei din ultimele 12 luni a urcat la 7,26% Preţurile de consum ale populaţiei au avut, în ianuarie, o creştere de 0,86%, susţinută de un avans de 2,12% al seviciilor, iar rata inflaţiei din ultimele 12 luni a urcat la 7,26%, reprezentând nivelul maxim al ultimului an şi jumătate, potrivit datelor de Institutul Naţional de Statistică. Rata inflaţiei a fost susţinută, în luna ianuarie, de avansul puternic al preţurilor serviciilor, principalele scumpiri, din această categorie înregistrându-se la telefonie (4,38%), servicii poştale (10,87%), aeriene (4,43%), apă şi canal (2,07%) şi la capitolul alte servicii (4,65%), se arată într-un comuncat al INS. Ponderile deţinute de serviciile poştale şi aeriene în formarea indicelui preţurilor de consum (IPC) sunt însă destul de reduse. Preţurile mărfurilor alimentare au urcat în ianuarie, faţă de decembrie 2007, cu 0,8%, avans susţinut de scumpirea pâinii cu 0,42%, a legumelor şi conservelor de legume cu 1,98% şi a fructelor şi conservelor de fructe cu 1,75%. Carnea s-a scumpit, în ianuarie, cu 0,34%, iar laptele cu 1,77%, se arată în comunicat. Mercedes A şi B class ar putea fi produse în România După ce Nokia şi-a deschis fabrică în România, la Jucu, şi compania Daimler, producătorul Mercedes-Benz, vrea să investească aici. Daimler ar putea construi o unitate de producţie în România, unde ar fabrica, din 2011, modelele A şi B class. Compania analizează aceasta variantă în paralel cu o eventuală construcţie, pe teritoriul Poloniei, a fabricii. Totuşi, România pare a fi favorită, potrivit autonews.com , avantajul fiind costurile mai scăzute pentru forţa de muncă. La începutul lunii, premierul Tăriceanu a fost contactat telefonic de către oficialii Daimler şi a cerut mai multor miniştri implicaţi în asemenea proiecte să identifice posibile locaţii care ar putea fi dezvoltate economic, urmând să fie vizitate ulterior, împreună cu reprezentanţii grupului german.