Pe scurt

Data: 04 Decembrie 2007

Fidel Castro, gata să fie reales preşedinte

Preşedintele cubanez Fidel Castro a fost ales candidat la un fotoliu de deputat de Santiago de Cuba, ceea ce îi va permite să se prezinte la scrutinul prezidenţial prevăzut a avea loc cel mai târziu la data de 5 martie 2008. Pentru a se putea prezenta la alegerile prezidenţiale organizate prin sufragiu indirect, Fidel Castro, care a renunţat la putere din cauza unei boli de peste 16 luni, trebuie să candideze în această circumscripţie din estul insulei, unde este ales. Liderul comunist, în vârstă de 81 de ani, aflat în convalescenţă, i-a cedat puterea fratelui său Raul după o operaţie de urgenţă din cauza unei hemoragii intestinale. Opoziţia cubaneză, exilată în SUA, şi-a exprimat nemulţumirea în ceea ce priveşte numirea lui Fidel Castro pentru a deveni deputat şi a estimat că eventuala sa alegere la preşedinţie hrăneşte „imobilismul“ în care se află Cuba de când Castro s-a îmbolnăvit în urmă cu 16 luni. Serie neagră pentru mineritul din Ucraina Exploziile din minele ucrainene se ţin lanţ. Patru mineri au murit în noaptea de duminică, în urma unei explozii produse la câteva ore de la o tragedie similară, tot la mina de la Zasiadko. Autorităţile ucrainene au anunţat că echipele de salvare continuă să caute un al cincilea miner dat dispărut. Cele patru victime făceau parte dintr-o echipă de întreţinere a minei, iar în momentul accidentului alţi 37 de mineri se mai aflau în subteran. 36 dintre ei au fost aduşi la suprafaţă în siguranţă. Exploatarea Zasiadko - din estul Ucrainei - a fost, în urmă cu două săptămâni, scena celui mai grav accident minier din istoria ţării, soldat cu moartea a 101 mineri. O altă explozie petrecută sâmbătă dimineaţă în aceeaşi mină a necesitat evacuarea de urgenţă a 60 de mineri, dintre care 40 au primit îngrijiri medicale. Ca urmare a acestor tragedii, preşedintele ţării, Vicktor Iuşcenko, a cerut închiderea minei de la Zasiadko. Venezuela scapă de socialism prin referendum Preşedintele Venezuelei, populistul Hugo Chavez a pierdut la un scor strâns referendumul privind o serie de schimbări constituţionale controversate care ar fi instaurat un regim socialist în ţară. Alegătorii au respins cu 51% împotrivă şi 49% pentru reformele ample preconizate de Chavez. Printre propuneri s-au aflat un plan de eliminare a limitării mandatelor prezindenţiale şi înlăturarea autonomiei Băncii Centrale. După cum transmit corespondenţii de presă, înfrângerea la referendum înseamnă că Hugo Chavez va trebui să se retragă din funcţia de preşedinte atunci când îi expiră actualul mandat. Australia a ratificat protocolul de la Kyoto Noul premier australian, Kevin Rudd, a declarat ieri că a semnat toate documentele necesare pentru a ratifica Protocolul de la Kyoto, în aceeaşi zi în care liderul Partidului laburist australian a depus jurământul ca cel de-al 26-lea prim-ministru al Australiei. După această ultimă ratificare a Protocolului, acord internaţional ce prevede pentru ţările industrializate o reducere a emisiilor poluante cu 5,2% în perioada 2008-2012. În comparaţie cu cele din 1990, Statele Unite ale Americii rămân singura mare putere industrială care preferă să se situeze în afara acestui acord.