Pe scurt
În Cluj va funcţiona cel mai înalt parc eolian din Europa
Un parc eolian de 100 de metri pătraţi ar putea fi înfiinţat în localitatea clujeană Mărişel, localitate aflată la o altitudine de 1230 de metri. Investiţia este estimată la 64 de milioane de euro. Consiliul Local Mărişel a semnat deja contractul de asociere pe 49 de ani cu firma clujeană Ramina Eol, care prevede construirea, pe o fostă păşune, a 18 turnuri eoliene, şi darea lor în folosinţă la începutul anului 2010. Puterea totală a turnurilor eoliene va fi de 45 Mw. Potrivit administratorului Ramina Eol, Toader Gherman, firma se obligă prin contract să plătească Consiliului Local Mărişel o cotă de asociere de 11%, dar nu mai puţin de 200.000 de euro pe an. În termen de zece zile de la semnarea contractului de asociere, Ramina Eol va trece la efectuarea măsurătorilor de vânt în zona vizată pentru parcul eolian, procedura urmând să dureze maximum 12 luni. Cel mai înalt parc eolian din Europa este în Franţa, la o altitudine de circa 1.000 de metri. „Românii nu trebuie să îşi piardă încrederea în moneda naţională“ România nu este încă supraexpusă, mai ales în comparaţie cu Bulgaria sau Letonia, a precizat Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. „Dacă privim spre ţările cu care ne putem compara, Ungaria, Polonia, Cehia, cântărind cu atenţie situaţia, nu suntem chiar suraexpuşi, dar tindem să fim. Am intrat cu un deficit de cont curent mare într-o perioadă de turbulenţe. Măsurile pe care le vom lua vizează, în primul rând, reducerea trendului deficitului de cont curent, mai întâi prin stoparea acestuia la 14%, după care să scădem spre 10% “, a declarat Mugur Isărescu. Cu toate acestea, guvernatorul BNR crede că românii nu trebuie să-şi piardă încrederea în moneda naţională. „După ce am ajuns de la 5% deficit de cont curent la 14%, coborârea nu va fi una uşoară. Am început să luăm unele măsuri ce vor duce la reducerea deficitului extern. Este vorba de măsuri eficiente şi echilibrate, nu de măsuri extreme“, a mai precizat Mugur Isărescu. CFR vinde terenuri ca să-şi plătească datoriile CFR SA va scoate la vânzare, pe Bursa Română de Mărfuri, terenuri cu o suprafaţă de peste patru hectare pentru a-şi acoperi datoriile faţă de furnizorii de electricitate, care depăşesc 721 de milioane de lei, a declarat directorul general al societăţii, Constantin Manea. „Din vânzarea acestor terenuri sperăm să acoperim 300 de milioane de lei din datoria de peste 700 de milioane de lei către Electrica SA“, a spus Constantin Manea. Cele 4,1 hectare sunt situate în cartierul Militari, în apropiere de hipermarketul Cora şi în apropiere de staţia Ploieşti Sud. În Militari, licitaţia pentru terenul respectiv, cu o suprafaţă de 3,88 hectare, va avea loc cel mai probabil în decembrie, şi va porni de la un preţ de 1.068 de euro pe metru pătrat, potrivit evaluatorului angajat de CFR SA. Pentru terenul din Ploieşti preţul de pornire la licitaţie va fi de 219 euro pe metru pătrat.