Pe scurt
Israelul speră într-un acord definitiv cu palestinienii în 2008
Premierul israelian Ehud Olmert a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă la Sharm el-Sheikh cu preşedintele egiptean Hosni Mubarak, că speră într-un acord „definitiv“ cu palestinienii până la sfărşitul anului viitor. „Negocierile nu vor fi simple. Vor fi divergenţe, crize, discuţii. Dar dacă se acţionează cu prudenţă, există şanse să ajungem la un acord“, a subliniat premierul israelian, care s-a deplasat ieri în staţiunea balneară egipteană Sharm el-Sheikh pentru a discuta cu preşedintele egiptean aspecte legate de reuniunea internaţională de la Annapolis, prevăzută să aibă loc la sfârşitul lunii noiembrie. La rândul său, preşedintele egiptean Hosni Moubarak s-a declarat pregătit marţi să efectueze o vizită în Israel dacă aceasta poate soluţiona problema palestiniană. Pakistan: poliţia reprimă dur protestele jurnaliştilor Poliţiştii au atacat ieri cu bastoane câteva zeci de jurnalişti şi militanţi ai drepturilor omului care protestau la Karachi, în sudul Pakistanului, împotriva stării de urgenţă instituite în ţară, care limitează libertatea presei. Cel puţin zece ziarişti au fost arestaţi, în timp ce alţii prezentau plăgi deschise la cap în urma intevenţiei forţelor de ordine. În jur de 200 de ziarişti şi membri ai organizaţiilor de apărare a drepturilor omului s-au adunat în faţa Clubului Presei din Karachi pentru a protesta împotriva măsurilor care reduc considerabil libertatea presei impuse de starea de urgenţă decretată de preşedintele Musharraf la 3 noiembrie. Când manifestanţii au încercat să ridice barierele care blocau accesul în clădirea în care se afla guvernatorul provinciei Sind, poliţiştii s-au năpustit asupra lor şi au început să-i lovească violent cu bastoanele. Jurnaliştii din Pakistan manifestă zilnic în toate marile oraşe ale ţării pentru restabilirea libertăţilor presei. Putin se zbârleşte din nou la NATO „Rusia îşi va spori capacitatea de apărare a forţelor sale strategice pentru a da o replică rapidă şi adecvată oricărei agresiuni“, a declarat ieri, la Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin, luând cuvântul la o reuniune a înaltei conduceri a armatei şi a Ministerului rus al Apărării. Una din măsurile adecvate faţă de „umflarea muşchilor“ de către unele state NATO este suspendarea participării Rusiei la Tratatul cu privire la forţele convenţionale în Europa (CFE), a subliniat Putin. Acesta a adăugat că anumite ţări din NATO îşi sporesc resursele militare în apropierea graniţelor Rusiei. Profesorii bulgari reîncep greva generală Profesorii bulgari ies din nou în stradă astăzi în Sofia pentru a protesta faţă de alocarea de către guvern a 4,22% din produsul intern brut pentru educaţie în 2008, faţă de 4,7%, cât au cerut sindicatele în timpul grevei încheiate luna aceasta. „Peste 5.000 de profesori sunt gata să înceapă din nou protestele“, a spus preşedintele sindicatului Podkrepa, Krum Krumov. Cadrele didactice, care s-au aflat în grevă timp de şase săptămâni pentru a cere majorarea salariilor şi alocarea unui procent mai mare din PIB pentru educaţie, şi-au suspendat protestele la începutul lunii noiembrie, pentru a nu risca îngheţarea anului şcolar.