Pe scurt
25 de milioane de euro pentru „restructurarea“ viei din România
Comisia Europeană a decis să acorde României 25 de milioane de euro pentru restructurarea culturilor sale de viţă-de-vie până în 2008. Din cele 510 milioane de euro destinate de Bruxelles restructurării a 62.816 hectare de podgorii din 16 ţări europene, cel mai mult primeşte Spania - 162,13 milioane de euro, pentru 20.233 de hectare de vii, urmată de Franţa (110,6 milioane de euro), Italia (101,1 milioane de euro) şi Portugalia (34,7 milioane de euro). Bulgaria va primi 18 milioane de euro. Obiectivul măsurii este adaptarea producţiei la cererile pieţii, prin schimbarea soiurilor de viţă-de-vie sau îmbunătăţirea tehnicilor de administrare a viilor. Fondurile sunt alocate pentru 2008, până când se va lua o hotărâre la nivel comunitar asupra reformei sectorului viei şi vinului. Calitatea vinului produs în UE „trebuie să fie o prioritate absolută pentru a răspunde provocării reprezentate de concurenţa producătorilor din Lumea Nouă“, a apreciat comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Mariann Fischer Boel. Italia, interesată să colaboreze cu România în domeniul energetic Italia este interesată să colaboreze cu România în privinţa utilizării fondurilor structurale pentru domeniul energiei, a declarat ministrul italian pentru Dezvoltare Economică, Pier Luigi Bersani. „Guvernul italian este interesat să extindă colaborarea cu autorităţile române, în special în domeniul energetic, în domeniul finanţelor şi al tehnologiei apărării“, a afirmat ministrul italian. De asemenea, acesta a precizat, în legătură cu evenimentele care au cauzat dispute între partea română şi cea italiană, că „relaţiile nu trebuie să se deterioreze, iar colaborarea din domeniul securităţii şi din cel social trebuie consolidată“. În prezent, în Italia lucrează peste un milion de persoane din România şi funcţionează aproximativ 17.000 de IMM-uri cu capital social român, a menţionat Pier Luigi Bersani. „Aşadar, problemele dintre cele două ţări trebuie soluţionate cu prietenie. Am asigurat Guvernul României că Guvernul Italian are intenţia să reprime orice fel de manifestare xenofobă“, a menţionat ministrul italian. Ultima etapă a Programului Rabla costă 1,47 milioane de lei Etapa a treia şi ultima a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional - Rabla 2007 se va desfăşura în perioada 13 noiembrie - 12 decembrie 2007 şi are alocate circa 1,47 milioane lei, informează un comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu. Pentru ultima etapă au rămas disponibile 418 autoturisme, care au fost distribuite unui număr de 36 de producători, importatori de autoturisme şi distribuitori autorizaţi ai acestora, validaţi pentru ultima etapă de desfăşurare a programului. Cele mai multe autoturisme au fost repartizate societăţilor Automobile Dacia Mioveni (Argeş) şi Daewoo Automobile Craiova, cu câte 46 unităţi fiecare şi câte 138.000 de lei. Primele poziţii sunt urmate de Porsche România, importator de Audi, Seat, Porsche, Volkswagen şi Skoda şi de Renault-Nissan România, cu câte 45 maşini şi 135.000 de lei fiecare.