Pe scurt
Italia: 20 de arestări pentru terorism islamic
Poliţia italiană a arestat 20 de suspecţi de terorism internaţional, într-o operaţiune de mare amploare. Autorităţile au demarat acţiunea ieri dimineaţă, la ordinul Parchetului din Milano, care a emis 20 de mandate de arestare pe numele unor cetăţeni străini acuzaţi că au format celule „salafiste şi jihadiste“ şi că pregătesc atentate sinucigaşe în Irak şi Afganistan. Această operaţiune a fost extinsă şi în Franţa, Marea Britanie şi Portugalia, potrivit postului italian de televiziune Sky-TG24. Operaţiunea a fost desfăşurată în nordul Italiei în Lombardia, Liguria şi Emilia-Romagna şi s-a extins la mai multe ţări străine printre care Franţa, Marea Britanie şi Portugalia. Poliţia a anunţat că în momentul arestărilor, asupra suspecţilor s-au găsit manuale Al-Qaeda şi materiale folosite la construcţia bombelor artizanale. Nu au fost anunţate numele celor arestaţi, investigaţiile continuând în celelate ţări din vestul Europei. Turcia protestează faţă de criticile UE Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat luni, în timpul vizitei sale oficiale la Washington, Uniunea Europeană că ridică „obstacole“ în calea aderării Turciei. Şeful executivului de la Ankara a explicat că Turcia reprezintă o importantă fortăreaţă care previne un eventual şoc între civilizaţii, ţinând cont de poziţia sa geografică în cadrul Europei şi a Asiei şi de amestecul său de culturi. „Uniunea Europeană ne înşeală aşteptările, dar suntem hotărâţi să încercăm în continuare să obţinem această aderare“, a subliniat Erdogan. Liderul turc, de orientare islamistă, care a fost primit la Casa Albă de preşedintele american George W. Bush, a făcut aceste declaraţii la o zi după publicarea proiectului de raport al Comisiei Europene, potrivit căruia Turcia a realizat „progrese limitate“ în aplicarea reformelor, în 2007. UE este de părere că Turcia trebuie să facă eforturi importante în materie de libertate de expresie, controlul civil asupra armatei şi drepturile comunităţilor religioase nemusulmane. Profesorii bulgari au încetat greva record Profesorii bulgari au început ieri cursurile, după ce au negociat cu executivul de la Sofia o creştere a PIB-ului alocat educaţiei şi mărirea în trei tranşe a salariilor. Concret, profesorii au obţinut, după 6 săptămâni de proteste, o creştere bugetară alocată învăţământului cu 230 de milioane de euro, o mărire salarială de 18% începând cu 1 noiembrie şi alte două măriri în ianuarie şi iulie 2008, astfel încât remuneraţia să ajungă la 325 de euro în 2008, faţă de 225, cât lua până acum un profesor debutant. Pesticidele americane produc sterilitate Şase muncitori agricoli din Nicaragua, care au afirmat că au devenit sterili din cauza expunerii la pesticide americane pe plantaţii din ţara lor, au primit despăgubiri de 3 milioane de dolari, prin decizia unui tribunal de la Los Angeles. În total 12 lucrători în agricultură au lansat o acţiune în justiţie împotriva a două societăţi din SUA, gigantul pieţei fructelor Dole Foods şi conglomeratul chimic Dow Chemicals. Juriul nu a acordat însă despăgubiri decât pentru jumătate dintre reclamanţi, potrivit cărora la originea stării lor s-a aflat un pesticid pe bază de brom, DBCP, produs de Dow Chemicals şi folosit de Dole Foods pe plantaţiile sale de banane în anii â70 şi â80.