Pe scurt

Data: 06 Noiembrie 2007

Musharraf nu renunţă la conducerea armatei

Promisiunea preşedintelui pakistanez Pervez Musharraf de a renunţa la funcţia de comandant suprem al forţelor armate din Pakistan pentru a deveni un lider civil „nu mai stă în picioare“ după instaurarea stării de urgenţă, a declarat ieri un oficial pakistanez. Generalul Musharraf, un aliat de nădejde al SUA, şi-a păstrat funcţia de comandant al armatei după preluarea puterii în anul 1999, în pofida cererilor opoziţiei privind renunţarea la prerogativele militare. Renunţarea la prerogativele militare, care ar trebui să intervină până, cel târziu, la 15 noiembrie (dată la care va expira actualul său mandat prezidenţial), va diminua puterea lui Musharraf într-o ţară condusă de generali de mai bine de 30 de ani. Curtea Supremă de Justiţie din Pakistan, care urmează să se pronunţe, zilele viitoare, în legătură cu legitimitatea realegerii lui Musharraf ca preşedinte al ţării la data de 6 octombrie, a ordonat suspendarea stării de urgenţă, însă guvernul a respins decizia Curţii. Pe de altă parte, armata pakistaneză a arestat 500 de opozanţi ai regimului, în ciuda apelurilor insistente ale SUA de a reinstaura legea civilă în această ţară. Georgia: Opoziţia acuză puterea de otrăvire Partidele de opoziţie din Georgia au cerut ieri autorităţilor deschiderea unei anchete penale în cazul otrăvirii mai multor participanţi la o acţiune de protest antiprezidenţială din piaţa Şota Rustaveli, din Tbilisi. Deputatul Ghigha Bukia a anunţat că va preda pentru expertiză vinul din care au băut persoanele intoxicate, iar opoziţia georgiană invocă deja un act de provocare din partea autorităţilor. Potrivit unor informaţii neoficiale, cel puţin 30 de persoane au fost otrăvite cu vin şi alimente, iar zvonurile care circulă în aceste ore la Tbilisi relevă chiar că un adolescent de 15 ani, care se număra printre protestatari, ar fi decedat. Tulburările din Georgia au pornit de la refuzul preşedintelui Mikheil Saakaşvili de a accepta organizarea alegerilor anticipate. Şeful mafiei siciliene a fost arestat Poliţia italiană a dat o lovitură grea mafiei siciliane. Salvatore Lo Piccolo, il capo di tutti capi, a fost arestat ieri în apropiere de Palermo. O dată cu el, au mai fost arestaţi fiul lui şi alţi doi lideri ai mafiei siciliene, care se aflau pe lista celor mai căutaţi infractori din Italia. Mafiotul a fost vânat de poliţie vreme de 20 de ani. Lo Piccolo conduce Cosa Nostra de anul trecut, când a fost arestat predecesorul lui, Bernardo Provenzano, care s-a ascuns şi el de forţele de ordine vreme de 40 de ani. Gripa aviară loveşte în Indonezia O femeie de 30 de ani a murit de gripă aviară în Indonezia, a anunţat ministerul Sănătăţii de la Jakarta. Numărul victimelor virusului H5N1 în Indonezia a juns astfel la 90 de persoane. Femeia trăia într-o baracă de la periferia capitalei indoneneziene, iar potrivit primelor date, se pare că victima a contractat virusul ucigaş de la raţele şi găinile pe care le creştea. Autorităţile indoneziene au început în ianuarie eutanasierea păsărilor de curte de la periferia Jakartei. Numărul păsărilor potenţial purtătoare ale virusului H5N1 este, în continuare, foarte mare.