Pe scurt
400 de firme vor beneficia de fonduri pentru investiţii
Un număr de 389 de firme vor beneficia de finanţările nerambursabile de aproape 40 de milioane de lei acordate prin Programul de investiţii 2007 pentru dezvoltarea firmelor nou înfiinţate şi a microîntreprinderilor, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL). Lista solicitanţilor de fonduri pentru investiţii rămâne însă deschisă până la epuizarea sumelor alocate, pentru firmele care au fost declarate eligibile, dar au obţinut un punctaj mai mic decât cele care vor primi fondurile acordate de stat. Pe lista de aşteptare sunt înscrise 181 de firme, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Ministerului pentru IMM. Pentru obţinerea finanţărilor prin intermediul acestui program s-au înscris 2.271 de firme. Din bugetul total de 40 de milioane de lei acordat programului prin MIMMCTPL, până în prezent a fost decisă alocarea a 39,942 de milioane. Ajutorul financiar nerambursabil acordat firmelor nu poate depăşi echivalentul în lei a 10.000 euro, pentru întreprinderi nou înfiinţate şi microîntreprinderi sau echivalentul în lei a 50.000 de euro, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii. Finanţarea nu poate acoperi mai mult de 60% din valoarea proiectului de investiţii. Contribuţia proprie a beneficiarului eligibil trebuie să fie de minimum 15% din valoarea proiectului de investiţii, în numerar. MIMMCTPL a încheiat convenţii de colaborare cu nouă instituţii de credit pentru dezvoltarea firmele nou înfiinţate şi a microîntreprinderilor prin intermediul Programului de investiţii 2007. Este vorba despre Banca Comercială Carpatica, Banca Comercială Română, BRD Group Societe Generale, Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), Credit Europe Bank România, Eximbank România, Libra Bank, MKB Romexterra Bank şi Banca Transilvania. Vosganian anunţă verificări la OMV OMV va prezenta Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, până pe 30 septembrie, documentele care atestă îndeplinirea obligaţiilor investiţionale la Petrom. AVAS susţine că restul obligaţiilor asumate prin contractul de privatizare au fost îndeplinite. În sprijinul acestei afirmaţii, AVAS face referire la o serie de obligaţii de bază asumate de austriecii de la OMV, cum ar fi „păstrarea obiectului de activitate“, „abţinerea cumpărătorului de la externalizarea participării sale la capitalul Petrom“, „păstrarea personalului societăţii sau cele privind interdicţia transferului, fără acordul vânzătorului, a dreptului de proprietate obţinut asupra acţiunilor Petrom“. Declaraţiile reprezentanţilor AVAS vin ca urmare a semnalelor lansate de ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, la mijlocul săptămânii trecute. Vosganian şi-a exprimat neîncrederea faţă de corectitudinea privatizării Petrom. Nici un cuvânt însă despre stadiul realizării investiţiilor de peste trei miliarde de euro până în 2010, anunţate de conducerea Petrom în noiembrie anul trecut. Investiţiile ar trebui să vizeze securizarea producţiei de ţiţei şi gaze a României. Un miliard de euro ar trebui să fie investiţi numai în 2007.