Pe scurt

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 30 August 2007

Hram la singura biserică din Iaşi închinată Sfântului Alexandru

Parohia „Sfânta Vineri“ şi „Sf. Ierah Alexandru“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun îşi sărbătoreşte astăzi cel de-al doilea hram. Această parohie s-a înfiinţat după anul 1990 şi este compusă din aproximativ 4000 de familii. Construcţia bisericii „Sfânta Vineri“ şi „Sfântul Ierarh Alexandru“ din Iaşi a început în anul 1994, iar până în anul 1999 s-a construit demisolul. Construcţia de la demisol a început în anul 2000, în prezent ajungându-se aproape de acoperiş. Această biserică este una dintre cele mai mari biserici din Iaşi. Aseară, un sobor de preoţi a oficiat slujba Vecerniei, urmând ca astăzi să fie săvârşită Sfânta Liturghie. 200 de ani de la sfinţirea primei biserici din Pipirig Parohia „Sf. Ierarh Nicolae“ din localitatea Pipirig, Protopopiatul Târgu Neamţ, va sărbători sâmbătă, 1 septembrie a.c., 200 de ani de la sfinţirea primei biserici de pe aceste meleaguri. Biserica a fost construită în anul 1807. Pentru a marca acest eveniment, Consiliul Parohial şi Comitetul Parohial, alături de preotul paroh Mihai Bistriţeanu adresează credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi tuturor doritorilor, invitaţia de a participa, în ziua de 1 septembrie, începând cu ora 08.30, la slujba Sfintei Liturghii oficiată de un sobor de arhierei, condus de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Slujba va fi urmată de parastasele şi slujbele de pomenire ale patriarhilor României Nicodim şi Teoctist, precum şi de inaugurarea Muzeului Colecţiilor de obiecte bisericeşti şi agapa frăţească. Cu acest prilej se va lansa cartea „Viaţa şi activitatea Patriarhului Nicodim Munteanu“. Cartea este scrisă de părintele Mihai Bistriceanu, paroh al parohiei Pipirig II şi conţine mărturii şi evocări din viaţa celui de-al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Schitul de la Bodeşti ridicat la rang de mănăstire Astăzi, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti, Schitul „Sfântul Vasile cel Mare“ din Bodeşti, judeţul Neamţ, va fi ridicat la rang de mănăstire. La eveniment vor fi prezenţi preoţi şi diaconi, stareţi şi stareţe, precum şi ctitori, donatori, binefăcători, credincioşi şi credincioase din Moldova şi din alte colţuri ale ţării, autorităţi locale şi municipale. Propunerea ca schitul să devină mănăstire a fost aprobată de Sinodul mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei în acest an. Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare“ este aşezată pe un platou-panoramă între comunele Dobreni şi Bodeşti, pe partea stânga a şoselei ce uneşte oraşele Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ. Actuala mănăstire şi-a început existenţa ca schit de călugări la 4 august 1996. În prezent, obştea Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare“ numără 10 vieţuitori, avându-l ca stareţ pe ieromonahul Ieronim Andrescu.