Pe scurt

Data: 15 August 2007

Atac terorist asupra unui tren din Rusia

Cel puţin 60 de persoane au fost rănite după ce un tren a deraiat în Rusia, în apropiere de oraşul Novgorod. 12 vagoane au sărit de pe şine, dintre care trei s-au răsturnat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, Victor Korsakov, deraierea a fost provocată de un dispozitiv exploziv improvizat, amplasat pe calea ferată. Serviciul Federal de Securitate a declanşat deja ancheta în legătură cu acest accident. Conducatorul trenului susţine că a auzit două explozii, cu puţin timp înainte ca trenul să deraieze. Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că incendiul izbucnit la bordul trenului în urma celor două explozii a fost stins rapid. Cei mai mulţi răniţi s-au înregistrat în vagonul-restaurant. Autorităţile au luat în calcul încă de la început ipoteza unui atentat, mai ales după ce au descoperit, sub unul dintre vagoane, un crater cu un diametru de aproximativ un metru. Aici, şinele sunt complet distruse. Cecilia Sarkozy, criticată pentru absenţa de la cina cu liderul SUA Absenţa soţiei preşedintelui Franţei de la dejunul de sâmbătă cu liderul Statelor Unite continuă să stârnească speculaţiile presei internaţionale. Nicolas Sarkozy i-a informat pe Laura şi George W. Bush că soţia sa nu a putut veni la dejun din cauza unor probleme de sănătate. Însă la numai o zi după întâlnirea de la Maine, Cecilia Sarkozy a fost văzută la cumpărături cu prietenele. „Cecilia a stabilit un nou record, vindecându-se rapid“, a comentat ironic un prezentator de la un post de radio francez. Comisie de anchetă în urma morţii celor patru minori români Oficiali politici italieni au cerut, luni, înfiinţarea unei comisii de anchetă referitoare la condiţiile de trai ale rromilor din Peninsulă, după moartea celor patru copii români de etnie rromă, într-un incendiu izbucnit într-o baracă de la periferia oraşului Livorno (centru), relatează AFP. „Trebuie să înţelegem de ce nu sunt aplicate legile, de ce în ţara noastră există băieţi şi fetiţe ale căror drepturi sunt neglijate în numele diversităţii culturale“, a declarat deputatul partidului Forza Italia (dreapta, de opoziţie), Jole Santelli. Alessandro Cosimi, primarul din Livorno, membru al partidului DS (de stânga), a cerut şi el organizarea unei „mese rotunde naţionale“ pentru rezolvarea problemei locative a rromilor. Cea mai mare uzină de tratare a gunoiului, la Shanghai Shanghai va deschide în luna aprilie 2008 cea mai mare uzină din lume pentru tratarea fără oxigen a reziduurilor, care se va întinde pe o suprafaţă de 4,33 hectare şi va avea capacitatea de a procesa 800 de tone de gunoi pe zi, informează agenţia spaniolă de presă EFE. Lucrările de construcţie vor începe în luna noiembrie în districtul Putuo din Shanghai. Costul proiectului va fi în jur de 300 de milioane de yuan (29,07 milioane de euro, 39,47 milioane de dolari). Uzina va putea genera anual 41 de milioane de kilowaţi/oră de electricitate şi 40.000 de tone de sol organic.