Pe scurt
Infirmierele bulgare ar putea fi salvate cu despăgubiri uriaşe
Familiile copiilor libieni infectaţi cu virusul HIV în afacerea infirmierelor bulgare condamnate la moarte în Libia au acceptat despăgubiri în valoare de un milion de dolari pentru fiecare victimă, a confirmat, ieri, Fundaţia Ghaddafi. Purtătorul de cuvânt al familiilor victimelor libiene, Idriss Lagha, a confirmat cifra, afirmând totodată că „un acord va fi semnat numai când banii vor fi efectiv vărsaţi familiilor“. Acest acord urmează a fi luat în considerare de Consiliul superior al instanţelor judecătoreşti, ce se reuneşte astăzi pentru a analiza verdictul Curţii Supreme libiene, care a confirmat miercuri condamnarea la moarte a infirmierelor şi a medicului de origine bulgară, deţinuţi din 1999. Pe de altă parte, Idriss Lagha a precizat că numărul victimelor a crescut de la 438 la 460, deoarece mai multe mame s-au contaminat de la copiii lor. Printre victime se numără 8 palestinieni, 2 egipteni, 2 sirieni, 2 sudanezi şi un marocan, a adăugat el. Teheran dezminte că ar avea revendicări teritoriale faţă de Bahrein Ministrul Afacerilor Externe iranian, Manushehr Mottaki, a dezminţit, în cursul unei conferinţe de presă în Bahrein, orice veleitate de revendicări teritoriale faţă de acest mic regat din Golf, scenariu evocat recent într-un ziar iranian, ceea ce a provocat o vie polemică. „Cele două state vecine, separate de apele Golfului Persic, îşi respectă mutual suveranitatea şi integritatea teritorială“, a declarat ministrul iranian, sosit în regatul vecin pentru a aplana tensiunile. Polemica s-a lansat în urma unui articol scris de directorul general al cotidianului iranian „Kayhan“, în care acesta afirma că „poporul din Bahrein revendică reunificarea acestei provincii cu patria-mamă, Iranul islamic“. Presa din Bahrein a reacţionat violent la aceste pretenţii, iar localnicii au protestat vehement în faţa Ambasadei Iranului, pretinzând să li se ceară scuze pentru afirmaţiile ziaristului. Masacrele din SUA se „aniversează“ cu alte masacre Doi adolescenţi vor fi urmăriţi în justiţia americană pentru conspiraţie: potrivit jurnalului intim al unuia dintre ei şi unei înregistrări video în care unul dintre ei identifica mai multe victime potenţiale, ei intenţionau să atace un liceu din statul New York pentru a „aniversa“ astfel masacrul de la liceul Columbine. „Vreau să încep un lanţ de terorism în lume“, scrie în jurnalul său un adolescent de 15 ani, suspectat că ar fi planificat atacul. Descoperirea acestor însemnări a determinat arestarea sa. Complicele său, care era sub influenţa lui, are 17 ani. Militanţii Fatah s-au angajat să nu mai atace Israelul Numeroşi militanţi ai mişcării Fatah din Cisiordania au semnat un angajament potrivit căruia renunţă la atacurile asupra Israelului, în schimbul promisiunii autorităţilor statului evreu de a nu-i urmări în justiţie, a declarat ieri un oficial palestinian din domeniul securităţii. În baza înţelegerii, aproximativ 180 de militanţi ai mişcării Fatah a preşedintelui palestinian moderat Mahmoud Abbas urmează să de bucure de o amnistie şi să se alăture forţelor palestiniene de securitate. La rândul său, Israelul va scoate numele celor 180 de militanţi de pe listele cu răufăcători căutaţi.