Pe scurt
▲ Astronomii au surprins lumina emisă în urmă cu 13 miliarde de ani: O echipă de astronomi a anunţat că a surprins lumina primelor stele din Univers cu ajutorul telescopului Keck II, cel mai mare telescop din lume, aflat în Hawaii, pe vârful vulcanului Mauna Kea, a informat joi Associated Press. Astronomii de la California Institute of Technology au prezentat aceste descoperiri miercuri, la Londra.
Oamenii de ştiinţă americani au susţinut că au putut surprinde lumina emisă de galaxii în urmă cu 13 miliarde de ani, perioadă în care Universul nu avea decât 500 de milioane de ani vechime. În acea perioadă, Universul se afla încă la începuturile istoriei sale, pentru că atomii de hidrogen nu intraseră încă în procesele de fisiune nucleară ce duc la apariţia stelelor. „Am detectat şase galaxii în care se formau stele. Am estimat că radiaţia combinată emisă de aceste creşe stelare în acel moment din trecutul Universului a fost suficientă pentru a duce la fisiunea atomilor grei de hidrogen şi la naşterea primelor stele care au pus capăt perioadei întunecate a Universului“, a declarat studentul Dan Stark, ce face parte din echipa ce a realizat aceste descoperiri pentru publicaţia „The Hawaii Tribune-Herald“. Astronomii au mai explicat că au putut mări raza telescopului Keck II folosindu-se de efectul de lentilă gravitaţională. Coordonatorul echipei, profesorul Richard Ellis a explicat că a fost mărită la maxim raza de acţiune a telescopului, concentrând obiectivele asupra unui obiect cosmic masiv mai apropiat şi apoi au început să cerceteze detaliile spaţiului din apropierea şi din jurul acestuia. Lumina reflectată de acest obiect cosmic contribuie la creşterea razei de acţiune a telescopului, prin efectul de lentilă gravitaţională. Obiectul ales de cercetători pentru producerea efectului de lentilă gravitaţională a fost un masiv grup sde galaxii. ▲ Chinezii se specializează în avioane de mică altitudine: Inginerii chinezi au proiectat un avion „Wing-In-Ground“ (WIG) care poate zbura pe distanţe lungi la o altitudine scăzută deasupra apei, au anunţat mass-media chineze, informează Reuters. Avionul poate zbura la înălţimi joase deasupra apei, de la o jumătate de metru până la 5 metri altitudine, atingând o viteză de până la 300 de kilometri pe oră şi are capacitatea de a transporta până la patru tone. „Este la fel de sigur ca şi navele, deşi este de cinci sau şase ori mai rapid“, a afirmat profesorul Xu Zhengyu, vicepreşedinte al echipei de cercetare de la Universitatea Tongji din Shanghai. „Poate transporta mult mai multă greutate decât avioanele obişnuite, costul fabricaţiei fiind la jumătate şi consumul de combustibil tot la jumătate“, a explicat profesorul Xu, precizând că avionul ar putea fi utilizat şi în sectorul militar şi pentru misiuni de control la graniţă, dar şi în turism. Prototipul acestui model de avion, numit „Kung Peng“, dotat cu o cabină pentru şase pasageri, a efectuat cu succes zborul experimental deasupra mării, transmite şi EFE. Acest aparat are aripile mai scurte şi corpul mai lat decât cel al avioanelor convenţionale şi consumă doar o treime din cantitatea de combustibil a unui aeroplan cu motor, folosit pentru o misiune similară. Cercetătorii chinezi lucrează şi la o a doua versiune, cu 12 locuri, gândindu-se chiar la un model cu 200 de locuri pentru anul 2017, în cazul în care Guvernul de la Beijing va aproba proiectul.