Pe scurt
Salariul minim din România a avut cel mai ridicat ritm de creştere din UE
Creşterea salariului mediu net în ultimii patru ani a fost cu 50% mai mare decât cea a salariului minim pe economie. Asta chiar dacă salariul minim din România exprimat în euro a avut cel mai ridicat ritm de creştere din Uniunea Europeană, 18,42%. Chiar şi în aceste condiţii, aprope 10% din angajaţii români continuă să primească cel mai mic salariu din Uniune, după puterea de cumpărare. România este statul european care a înregistrat, în ultimii patru ani, cel mai mare salt al salariului minim. Exprimate în euro, salariile au crescut în medie cu 18,4%. Creşterea în lei este mai mică, de numai 11,9% pe an. Şi mai mică este creşterea salariului minim, după puterea de cumpărare, de numai 8,6% pe an. Aproape 10% din angajaţii din România primeau, în 2005, salariul minim pe economie, procent în scădere faţă de anul anterior. În primele cinci luni din 2007, salariul minim lunar din România reprezintă sub 40% din salariul mediu net: 114, faţă de 289. Asta şi pentru că ritmul de creştere a salariului mediu este de ani buni, cu aproape 50% mai ridicat. Merită evidenţiată şi raportarea creşterii salariului mediu, în lei, la inflaţia medie a ultimilor ani. Diferenţialul se reduce, ceea ce sugerează un ritm de creştere a puterii de cumpărare în scădere. Decalajul faţă de Uniunea Europeană se reduce, dar ritmul şi tendinţa sunt departe de a fi încurajatoare. Totuşi, deşi ritmul de creştere al salariilor a fost mare, România este una din ţările cu cea mai mică putere de cumpărare raportat la salariul mediu pe economie. Încă patru societăţi autorizate pentru pensiile private Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat autorizarea de constituire a încă patru administratori de pensii private, se arată într-un comunicat al instituţiei. Societăţile care au primit avizul CSSPP sunt BCR Administrare Fond de Pensii, Prima Pensie Fond de Pensii, BRD Fond de Pensii şi Interamerican Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat. De la declanşarea procedurilor de autorizare în domeniul fondurilor de pensii administrate privat, în 10 aprilie 2007, până în prezent, CSSPP a mai emis alte trei autorizări de constituire ca societate de pensii în sistemul pensiilor administrate privat pentru ING Fond de Pensii, Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat, Omniasig Pensii- Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat. Pentru a deveni administratori ai unor fonduri de pensii administrate privat, fiecare dintre cele şapte societăţi de pensii autorizate trebuie să se înregistreze la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi să obţină autorizarea de administrare a fondului de pensii administrat privat. Consiliul CSSPP mai a autorizat prospectul schemei de pensii facultative ,,AZT VIVACE“ al S.C. Allianz - Ţiriac Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative.