Pe scurt
10 milioane de lei pentru exproprierile de la autostrada Transilvania
Ministerul Transporturilor va aloca peste 10 milioane de lei despăgubiri pentru exproprierea a circa 420.000 de metri pătraţi de teren din judeţele Sălaj şi Bihor, pentru realizarea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, potrivit unui proiect de hotărâre supus dezbaterii. Potrivit proiectului de hotărâre al Ministerului Transporturilor, vor fi expropriate 326 de terenuri, în suprafaţă de peste 420.000 mp, aflate pe secţiunea 3C a autostrăzii Transilvania. Exproprierile se vor face în localităţilor Ip şi Marca din judeţul Sălaj, precum şi în Spinuş, Ciuhoiu, Sălard şi Tămăşeu din judeţul Bihor. Valoarea despăgubirilor se ridică la aproximativ 10,1 milioane de lei. La sfârşitul lunii mai, MT a elaborat alte două proiecte de hotărâre prin care se urmărea exproprierea a 966.800 de metri pătraţi, terenuri aflate în zona lucrărilor la autostrada Transilvania. Valoarea totală a despăgubirilor era estimată la 95,5 milioane de lei. România exportă mai puţin cu 30% în SUA Schimburile comerciale româno-americane s-au cifrat, în primul trimestru al anului 2007, la 356 de milioane de dolari, în scădere cu 33% faţă de perioada similară din 2007, potrivit Ministerului Afacerilor Externe. În perioada analizată, exporturile româneşti s-au redus cu 27,49% (cifrându-se la 187 de milioane de dolari), iar importurile din Statele Unite ale Americii (SUA) au scăzut cu 37% (până la 169 de milioane de dolari). Scăderea din primele trei luni ale anului a fost precedată de o reducere de peste 10%, înregistrată în 2006, când comerţul bilateral s-a ridicat la două miliarde de dolari (faţă de 2,241 miliarde de dolari, în 2005). În primele trei luni ale anului, România a exportat cu preponderenţă produse alimentare şi băuturi (care au înregistrat o creştere 185%) şi a importat lemn (creştere de 150%). În prezent, în România există peste 5.000 de societăţi cu capital american, cu un volum total investit de 869,118 milioane de dolari, SUA situându-se pe locul şase în ierarhia investitorilor străini, după Olanda, Austria, Franţa, Germania şi Italia.