Pe scurt
Torţionarul sârb Milan Martic va face 35 de ani de închisoare
Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI, cu sediul la Haga) l-a condamnat ieri pe fostul preşedinte al Republicii sârbe autoproclamate Krajina pe teritoriul croat, Milan Martic, la 35 de ani de închisoare, pentru rolul său în atrocităţile comise în timpul războiului din Croaţia (1991-1995). Judecătorii de la Haga l-au găsit vinovat pe Milan Martic (52 de ani) pentru 18 din cele 19 capetele de acuzare, printre care uciderea, persecutarea, torturarea şi deportarea de civili croaţi şi musulmani, distrugerea de sate şi edificii. Martic a fost însă achitat de acuzaţia de exterminare. Potrivit acuzării, aceste fapte se înscriu într-o „întreprindere criminală comună“ cu defunctul preşedinte iugoslav Slobodan Milosevic şi cu foştii lideri politic şi militar ai sârbilor bosniaci, Radovan Karadzic şi Ratko Mladic, inculpaţi de TPI, dar aflaţi încă în libertate. Procurorul ceruse condamnarea la închisoare pe viaţă a lui Martic. Apărarea a respins însă actul de acuzare şi a cerut achitarea lui Milan Martic, care a pledat nevinovat. Germania şi-a achitat plăţile pentru lagărele de muncă forţată Statul german a finalizat plăţile acordate cu titlu de despăgubire persoanelor care au fost forţate să muncească în lagărele naziste. Banii au fost acordaţi prin intermediul unui fond constituit de guvernul german special în acest scop, în vreme ce fondurile rămase vor fi folosite pentru proiecte de reconciliere. Fundaţia „Amintire, Responsabilitate şi Viitor“, creată pentru compensarea victimelor lagărelor de muncă naziste, a acordat, în ultimii ani, despăgubiri în valoare de 4,4 miliarde de euro unui număr de 1,7 milioane de persoane. Banii au fost destinaţi celor care au fost trimişi în lagăre de concentrare naziste, precum Auschwitz, unde au fost forţaţi să lucreze în condiţii. În plus, banii au mai fost daţi victimelor sau descendenţilor lor care trăiesc în prezent în Europa, inclusiv în fosta Uniune Sovietică, Israel şi Statele Unite. Fiecare victimă a primit în jur de 7.700 de euro, sumele provenind atât de la guvernul german, cât şi de la companii, ca Volkswagen, Daimler Chrysler, Bayer şi Deutsche Bank, care au profitat de munca forţată în timpul războiului. Rubedeniile lui Miloşevici, suspectate de contrabandă cu ţigări Poliţia sârbă urmează să lanseze o anchetă care îi va viza pe văduva şi fiul fostului dictator Slobodan Miloşevici, suspectaţi de implicare în contrabandă cu ţigări, au anunţat, luni, autorităţile de la Belgrad. Un grup condus de Mira Markovici şi fiul ei Marko Miloşevici este suspectat că a obţinut zeci de milioane de euro în perioada 1996-2001 de pe urma contrabandei cu ţigări în timp ce Serbia era vizată de sancţiuni economice internaţionale, a declarat Slobodan Radovanovici, procurorul special sârb care coordonează lupta împotriva crimei organziate. Mira Markovici a părăsit Sebia în 2003 când a fost acuzată de abuz în funcţie după ce a oferit un apartament din proprietatea statului unei guvernante a familiei. Marko Miloşevici a părăsit, de asemenea, ţara în octombrie 2003, când tatăl său a fost înlăturat de la putere de reformişti. Autorităţile cred că ambii se află în prezent în Rusia.