Pe scurt
A IX-a ediţie a taberei „Icoana din sufletul copilului“
În perioada 9-14 iulie, în localitatea Cacova-Fântânele, se desfăşoară cea de-a IX-a ediţie a taberei de creaţie-pictură pe sticlă „Icoana din sufletul copilului“. Ca şi în anii anteriori, la tabără sunt aşteptaţi să participe copii şi tineri care vor să-şi perfecţioneze tehnica şi cunoştinţele de pictură, informează Mitropolia Ardealului. La încheierea taberei (sâmbătă, 14 iulie), va avea loc festivitatea de premiere. Se vor acorda diplome de participare tuturor concurenţilor, premii şi daruri pentru cei mai buni, iar celui mai disciplinat participant i se va oferi premiul special al juriului. Icoanele premiate vor îmbogăţi tezaurul muzeului parohial „Dr. Ioan Stroia“ din Fântânele. Tabăra este organizată cu binecuvântarea IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, de parohia Ortodoxă Română Cacova-Fântânele şi Fundaţia Cacova. Eveniment cultural la Catedrala „Sf. Gheorghe“ din Windsor Catedrala ortodoxă română „Sf. Gheorghe“ din Windsor, Canada, organizează sambătă, 16 iunie, cea de-a IX-a ediţie a acţiunii culturale „Caruselul 2007“, informează Radio Trinitas. Pe parcursul evenimentului se va derula o expoziţie cu obiecte din folclorul şi cultura românească, o prezentare de costume populare, demonstraţii de încondeiat ouă, legenda mărţişorului şi altele. Tabără ortodoxă româneasă la Portland Copiii ortodocşi români din oraşul american Portland se pot înscrie, până pe 1 august 2007, la tabăra ortodoxă românească care se va desfăşura în această vară, în perioada 19-24 august, informează parohia românească. Tabăra este organizată de Biserica ortodoxă română „Sf. Maria“ din Portland. Parohia românească cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din Portland este formată din credincioşi ortodocşi români şi americani şi se află sub autoritatea canonică a Bisericii Ortodoxe Americane (OCA) şi sub jurisdicţia Episcopiei Ortodoxe Române din America şi Canada. Prima Liturghie în limba română a tinerei parohii „Sfânta Maria“ din Portland, Oregon, a avut loc în anul 1986 într-o biserică ortodoxă americană. Cu timpul, comunitatea a crescut şi s-a cumpărat o clădire în care a funcţionat biserica câţiva ani, iar în anul 2000 s-a cumpărat actuala biserică ce a fost sfinţită la 29 aprilie 2006. Arhiepiscopul Ciprului în vizită la Roma şi Moscova Începând de ieri, 12 iunie, Arhiepiscopul Ciprului, Hrisostomos al II-lea, efectuează o vizită la Roma, după care va pleca spre Moscova. Scopul declarat al vizitei, care se va încheia pe 17 iunie a.c., este acela de a pune bazele istoricei întâlniri dintre papa Benedict al XVI-lea şi Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, informează www.infocatho.cef.fr. Scopul său este „de a ameliora relaţiile între cele două Biserici, căci noi suntem copiii aceluiaşi Părinte“.