Pe scurt
Stareţul Mănăstirii Vlădiceni a plecat la Domnul
Stareţul Mănăstirii Vlădiceni, din judeţul Iaşi, protosinghelul Meletie Cucoară, a trecut la cele veşnice duminică seara, la doar 46 de ani. Părintele Meletie şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Horaiţa, din judeţul Neamt, în anii â80, iar în 1993, Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, l-a hirotesit protosinghel. „Trecerea sa din această viaţă la o vârstă încă tânără a îndurerat inimile ostenitorilor de la Centrul eparhial, în primul rând a IPS Mitropolit Daniel, a soborului Mănăstirii Vlădiceni, a monahilor şi slujitorilor Bisericii care l-au cunoscut. Protosinghelul Meletie a întrat în viaţa monahală la Mănăstirea Horaiţa. În obştea de aici, părintele Meletie s-a remarcat ca un foarte harnic monah, fiind econom“, a declarat pentru Radio Trinitas arhimandritul Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor. În anul 1997, protosinghelul Meletie Cucoară a devenit stareţul Mănăstirii Vlădiceni. În timpul stăreţiei sale, cu ajutorul Centrului eparhial Iaşi şi a unor mănăstiri, la Vlădiceni s-a construit o frumoasă biserică, care a fost şi pictată, s-a amenajat un paraclis, s-a construit o casă monahală, iar în prezent se construieşte un nou corp pentru monahi, cu trapeză şi câteva chilii. „Mănăstirea Vlădiceni a renăscut, după ce o perioadă de 40 de ani a fost închisă de regimul comunist, iar dorinţa unor credincioşi şi a unor monahi a fost ca ea să fie refăcută pe vechiul amplasament, păstrându-se tradiţia îndelungată în poiana aceea de lângă cetatea Iaşilor“, a mai spus arhim. Timotei Aioanei. Stareţul Mănăstirii Vlădiceni va fi înmormântat mâine, în jurul orei 10.00, în curtea Mănăstirii Vlădiceni, întrucât el este ctitor la această mănăstire. La slujba înmormântării sunt aşteptaţi să participe numeroşi monahi, preoţi de mir şi credincioşi cu care el a ţinut legătura. A 35-a întâlnire a secretarilor Conferinţelor episcopale din Europa În perioada 14 - 18 iunie a.c., la Minsk, în Belarus, se va desfăşura a 35-a întâlnire a secretarilor Conferinţelor episcopale din Europa. Tema întâlnirii este „Migraţii: o sfidare pentru Europa“, informează Radio Vatican. Alte subiecte pe ordinea de zi sunt: colaborarea dintre Conferinţele episcopale din Europa în domenii pastorale urgente, societatea mijloacelor de comunicare, responsabilitate pentru creaţie, raportul cu musulmanii, probleme legate de ecumenism, în special pregătirea delegaţiilor Conferinţelor episcopale care vor participa la cea de a III-a Adunare Ecumenică Europeană de la Sibiu, din perioada 4 - 9 septembrie 2007.