Pe urmele Mântuitorului, în Israel
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Facultatea de Teologie din Craiova a organizat, în perioada 13 - 17 octombrie, seminarul biblic "Pe urmele Mântuitorului Hristos. Aspecte ale vieţii cotidiene în Israelul secolelor I î.Hr. - I d.Hr.". Activitatea a avut loc în Israel şi a fost coordonată de conf. univ. dr. Mihai Valentin Vladimirescu, prodecan al Facultăţii de Teologie din Craiova.
Lucrările susţinute de participanţi au vizat în mod direct descoperirile arheologice făcute pe teritoriul Ţării Sfinte, subliniind totodată particularităţile arhitecturale ale construcţiilor irodiene, configuraţia politică, socială şi lingvistică din Israelul biblic, dar şi religia mozaică şi contactul acesteia cu filosofia elenistică. Seminarul a avut o accentuată dimensiune practică, lucrările fiind susţinute la locuri reprezentative pentru temele abordate, precum Cetatea Ierusalimului, Ierihon, Qumran, Masada, Capernaum, Muntele Fericirilor. Printre participanţi s-au numărat cadre didactice ale Universităţii din Craiova, de la facultăţile de Teologie, Litere şi Ştiinţe Sociale, cercetători şi doctoranzi, dar şi studenţi ai Facultăţii de Teologie din Craiova. Manifestarea a făcut parte din cadrul proiectului de cercetare cu titlul "Viaţa de zi cu zi în timpul Mântuitorului Hristos", finanţat din contractul POSDRU/89/1.5/S/61968 (2009) şi cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. (Gheorghe Cioiu)