Pedagogia şi teologia, în sprijinul educaţiei religioase
În perioada 29-30 octombrie 2010 se desfăşoară la Alba Iulia conferinţa naţională cu participare internaţională "Educaţia din perspectiva valorilor".
Manifestarea ştiinţifică de nivel academic este asumată în premieră naţională de către instituţii de învăţământ superior din domeniul ştiinţelor educaţiei şi al teologiei, din ţară şi din străinătate, respectiv de Catedra de pedagogie, psihologie şi didactică şi de Departamentul pentru pregătirea personalului didactic ale Universităţii "1 Decembrie 1918" Alba Iulia, în colaborare cu Facultatea de Teologie a Academiei de Teologie Ortodoxă din Republica Moldova. Conferinţa beneficiază de sprijinul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, al Inspectoratului Şcolar al judeţului Alba şi al Consiliului Judeţean Alba. Criza majoră la nivel axiologic pe care o înregistrează actualmente omenirea, principala cauză a crizei economico-financiare pe care o parcurgem, reclamă o dezbatere serioasă şi amplă a elementelor constitutive ale necesarei reconstrucţii valorice. Complexitatea evidentă a unui atare demers şi preocuparea constantă a mediului academic românesc în vederea identificării şi implementării de soluţii viabile pentru recuperarea şi integrarea valorilor româneşti, culturale şi sociale, în reconstrucţia educaţiei şi societăţii, impun organizarea conferinţei, care să faciliteze valorificarea rezultatelor cercetărilor şi deschiderea de noi căi de cercetare şi analiză. Cercetări recente în domeniul educaţional Conferinţa "Educaţia din perspectiva valorilor" îşi propune să ofere un cadru de prezentare şi dezbatere a cercetărilor realizate de cadre didactice din învăţământul universitar şi de cercetători din institute specializate în cercetări din domeniul educaţional şi din mediul cultural, pe un set de direcţii-cadru precum: curente noi în educaţie, educaţia în societatea modernă, educaţia religioasă, educaţia morală, cercetări experimentale, cercetări constatative, cercetări istorice, cu scopul recuperării şi valorificării în domeniul educaţional. Obiectivele conferinţei au în vedere publicarea celor mai noi cercetări realizate pe direcţiile amintite anterior, oferirea unui cadru academic de dezbatere a investigaţiilor realizate de către cadrele didactice şi cercetătorii invitaţi, cunoaşterea particularităţilor regionale cu impact asupra mediului educaţional şi implicit asupra celui cultural şi social, facilitarea unui necesar schimb de experienţă cu cercetători din străinătate, în special din Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Elveţia, Anglia şi Scoţia. Participanţi de renume în domeniul educaţiei La conferinţă participă profesori din mediul universitar, cercetători din institute de specialitate, economişti, istorici, filologi, muzicieni şi arhitecţi, preocupaţi de impactul artelor asupra rezultatelor educaţiei, realizată la început de secol XXI, cadre didactice din învăţământul preuniversitar, preocupate de realizarea de cercetări pe direcţiile propuse de conferinţă şi de integrarea în activitatea curentă a cercetărilor prezentate, doctoranzi, masteranzi şi studenţi. Principalele rezultate aşteptate privesc teme precum identificarea elementelor-cheie, cu valenţe pozitive şi negative, implicate în actualul dialog dintre societate şi educaţie, cultură şi persoană, valori şi comunitate; identificarea unor modele de lucru, astfel încât să fie sprijinită transmiterea reciprocă şi valorificarea în context multidisciplinar a rezultatelor cercetărilor întreprinse; o mai bună cunoaştere a cercetătorilor şi institutelor, preocupate de realizarea de investigaţii relevante din punct de vedere educaţional, cultural şi social; definirea de noi direcţii de cercetare, prin care educaţia modernă să ofere instrumente de cercetare unor domenii precum arta muzicală, ştiinţele filologice, istoria, ştiinţele economice, artele vizuale, biologia, teologia, prezente cu lucrări în cele două tomuri ale conferinţei, cu impact ulterior atât în educaţie, cât şi în diferite domenii ale ştiinţei şi artei. În cele două tomuri ale conferinţei sunt publicate 92 de lucrări, ale unor cercetători din ţară şi din străinătate, conform celor precizate de preşedintele comitetului de organizare, lect. univ. dr. pr. Dorin Opriş, de la Catedra de Pedagogie, Psihologie şi Didactică, Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia.