Pelerinaj al credincioşilor basarabeni la mănăstirile din Moldova

Data: 15 Iulie 2009

În perioada 10-12 iulie, un grup de 49 de profesori şi medici din Republica Moldova şi Transnistria au participat la un pelerinaj la mănăstirile din Moldova. Acesta a fost organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, transportul fiind susţinut de Consiliul Judeţean Iaşi. Traseul a cuprins mănăstiri din zona Iaşului - Catedrala mitropolitană, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ -, Neamţului, cu vizitarea Mănăstirilor Sihăstria, Pângăraţi, Bistriţa, Agapia, Văratec, bojdeuca lui Creangă din Humuleşti, Cetatea Neamţului, şi din zona Sucevei, unde pelerinii s-au închinat la Mănăstirile „Acoperământul Maicii Domnului“ - Groşi, Voroneţ, Suceviţa, Putna, chilia Sfântului Daniil Sihastrul, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ ş.a.

La fiecare obiectiv turistic pelerinii au avut parte de o ghidare foarte bună, descoperind tot ceea ce avea mai interesant fiecare loc în parte. „A fost o atmosferă de intensă trăire spirituală. Basarabenii, mulţi dintre ei pentru prima dată în România, au rămas impresionaţi de cât de multe obiective cultural-spirituale se pot vizita în România, de viaţa duhovnicească din mănăstirile noastre, de frumuseţile naturii, astfel încât, la final, după cum ne-a mărturisit unul dintre pelerini, i-au dat pe deplin dreptate poetului român basarabean Grigore Vieru, care, prin anii â76, afirma că «dacă unii au ca ţel călătoria pe Lună, eu mi-aş dori foarte mult să trec Prutul»“, după cum ne-a declarat protos. Nicodim Petre, secretarul Cabinetului IPS Teofan şi coordonatorul pelerinajului. (N.O.)