Pelerinaj al preoteselor văduve la Mănăstirea Prislop

Data: 15 Septembrie 2013

Biroul de Asistenţă Socială al Protopopiatului Ortodox Cluj II a organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, un pelerinaj cu preotesele văduve la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara. Acţiunea face parte dintr-o nouă direcţie de dezvoltare a proiectului „Preoţi pensionari şi preotese văduve“. Acest proiect a avut ca obiectiv să aducă un strop de bucurie şi recunoştinţă celor care, alături de preoţi, au jucat un rol extrem de important în activitatea pastorală şi misionară a parohiilor ortodoxe din zonă, conform celor precizate de Bianca Dumitraşcu, organizatoare a pelerinajului, asistent social în cadrul Protopopiatului Cluj II.

Întâlnirea a fost emoţionantă, preotesele văduve au avut prilejul să se închine în mănăstirea unde se află mormântul arhimandritului Arsenie Boca.

„La intrare, grupul a fost întâmpinat de părintele Nifon, duhovnicul mănăstirii, care ne-a binecuvântat, ne-a citit rugăciuni şi ne-a făcut o prezentare atât a locaşului de închinare, cât şi a vieţii celui care a făcut-o cunoscută pe întreg cuprinsul ţării. Urcarea la mormântul părintelui Arsenie nu s-a dovedit anevoioasă nici pentru cele câteva octogenare din grup, toate fiind animate de un sentiment de pioşenie adâncă, susţinute de credinţa că bunul Dumnezeu le va ajuta, aşa cum a făcut-o întotdeauna în viaţa lor“, a spus Bianca Dumitraşcu

La final, grupul a vizitat grota, iar apoi, la întoarcerea spre Cluj-Napoca, s-a oprit la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, unde preotesele văduve s-au rugat cu speranţa că vor avea posibilitatea să se revadă anul viitor, cu prilejul unui alt pelerinaj, organizat într-o altă vatră a spiritualităţii monahale ortodoxe româneşti.