Pelerinaj cu Icoana Maicii Domnului de la Adam
În perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, în Eparhia Dunării de Jos se organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, tradiționalul pelerinaj cu Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, de la Mănăstirea Adam în numeroase parohii din protopopiatele județului Galați.
În acest an, 120 de parohii din cele cinci protopopiate ale județului Galați se pregătesc ca în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului să primească cu dragoste, evlavie și credință odorul de mare preț aflat în patrimoniul sacru al Eparhiei Dunării de Jos.
În cuvântul de binecuvântare transmis cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a îndemnat credincioșii la rugăciune, priveghere și milostenie în această perioadă. „De la Mănăstirea «Adormirea Maicii Domnului»-Adam pornește în procesiune, tot postul, spre sufletele noastre, icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. S-o întâmpinăm în bisericile, în satele, în orașele și în sufletele noastre prin pelerinaje, cu rugăciuni, privegheri și milostenie, cât mai mulți! Ne caută, ne cercetează și ne ajută astfel Maica Domnului pe noi toți fiii ei. La Parohia Viziru, începe tradiționala tabără națională de spiritualitate la sorocul celor peste douăzeci de astfel de ediții. Zilnic, pe lângă toate programele spirituale, toți copiii cântă lin, duios și evlavios Paraclisul Maicii Domnului. Să urmăm și noi cu dragoste, după posibilități, aceste sfinte trepte ale urcușului spre a dobândi pacea inimii și bucuria comuniunii frățești și duhovnicești”, potrivit cuvântului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian.
În Protopopiatul Târgu Bujor, icoana va fi prezentă sâmbătă, 3 august 2019, la Parohia Bălintești între orele 7:00 şi 8:00, urmând să fie așezată spre închinare la Parohia Chiraftei 2, în intervalul orar 8:30-9:30, la Parohia Chiraftei 1 între orele 9:30-10:30, apoi la parohiile Măstăcani, Brănești, Vlădești, Foltești, Stoicani, Tămăioani, Frumușița și Ijdileni.
În Protopopiatul Galați, icoana va fi adusă spre închinare în perioada 3-7 august. Sâmbătă, 3 august 2019, icoana va fi preluată de la Parohia Ijdileni din Protopopiatul Târgu Bujor, urmând să fie așezată spre închinare la Parohia Tătarca din Protopopiatul Galați, în intervalul orar 19:30-21:00, iar de la ora 21:00 va fi dusă la Parohia Șivița, unde va rămâne peste noapte în biserica parohială.
Duminică, 4 august 2019, icoana va fi purtată la parohiile Tulucești 2, între orele 7:00-9:00, Tulucești 1 în intervalul orar 9:00-12:00, Vânători, Odaia Manolache, Smârdan, Cișmele și Sat-Costi.
Luni, 5 august 2019, icoana va fi în municipiul Galați la parohiile: „Înălţarea Domnului” - str. Constructorilor nr. 23, „Sfânta Cruce” - str. General Dragalina nr. 3, „Sfântul Daniil şi Ioan Iacob”- b-dul Ionel Fernic nr. 33, „Sfântul Dumitru” - str. H. Coandă nr. 18A, „Sfântul Ştefan cel Mare” - str. Nufărului nr. 28 B, şi „Mavromol” - str. N. Bălcescu. La ora 19:00, preoţii şi credincioşii vor porni în pelerinaj cu icoana de la Biserica „Mavromol” către Biserica „Precista”, strada Prelungirea Traian nr. 1, unde va rămâne peste noapte în biserica parohială.