Pelerinaj cu icoana „Prodromiţa“ la Mănăstirea Techirghiol
Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa“ de la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti a fost purtată ieri-seară în procesiune pe străzile din jurul Mănăstirii „Sfânta Maria“ din Techirghiol. Ea a fost însoţită de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru de la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, precum şi de numeroşi preoţi şi credincioşi veniţi la mănăstire. Icoana a fost întâmpinată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii. Icoana a fost aşezată apoi într-un baldachin special amenajat pentru ca dreptmăritorii creştini care vin la mănăstire să se poată închina. După întâmpinarea icoanei, a avut loc un Polihroniu în cinstea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, după care Preafericirea Sa a vorbit celor prezenţi despre icoana Maicii Domnului „Prodromiţa“ şi despre sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. La final, credincioşii au primit în dar de la Patriarhul României iconiţe. (Text şi foto: Silviu Dascălu)