Pelerinaj cu moaştele Sfântului Ioan Iacob la Piatra Neamţ
Părticica cu moaştele Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ care se află la Biserica "Sf. Ioan Iacob" a Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ va ajunge astăzi, începând cu ora 11:00, la Biserica "Sf. Ioan Botezătorul" din cartierul Mărăţei din Piatra Neamţ, unde vor rămâne până duminică. Evenimentul are loc cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În aceste zile la Mărăţei se va oficia Sfânta Liturghie, Acatistul sfântului, Vecernia şi celelalte slujbe după rânduială. "Considerăm o binecuvântare prezenţa moaştelor Sfântului Ioan Iacob la Piatra Neamţ. Este un act de aducere aminte, întrucât Sf. Ioan Iacob, în drumul său spre Ţara Sfântă, a trecut de trei ori prin Piatra Neamţ, închinând-se în Biserica "Sf. Ioan Botezătorul"", a declarat pr. paroh Vasile Păvăleanu. (C.C.)