Pelerinaj cu moaștele Sfântului Nectarie la Roșiorii de Vede

Data: 07 Septembrie 2015

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 4-6 septembrie 2015, racla cu părticele din cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, păstrată la Mănăstirea Radu Vodă din Bu­curești, a fost purtată în pelerinaj în localitatea Roșiorii de Vede, județul Teleorman. Procesiunea s-a desfășurat vineri seara, începând cu ora 18:00 de la Biserica „Sfântul Teodor Tiron”, unde racla a fost întâmpinată de preoți și credincioși, și a fost dusă spre Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, unde a fost așezată într-un loc special spre închinare. Prea­sfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, înconjurați de un sobor de preoți din zonă, au săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia și rânduiala Sfântului Maslu.
Sâmbătă, 5 septembrie, în Altarul de vară al bisericii, cei doi ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie înconjurați de un sobor de preoți din care au făcut parte ieromonahul Arsenie Nae de la Mănăstirea Radu Vodă, părintele Petre Mitrache de la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Roșiorii de Vede, precum și alți ieromonahi, preoți și ierodiaconi.
Preasfințitul Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de în­vățătură în care a subliniat vir­tuțile ce au caracterizat viața Sfântului Nectarie. De asemenea, Preasfinția Sa a evidenți­at lucrarea sfinților în lume, răbdarea lor și răsplata pe care au primit-o de la Atotmilostivul Dumnezeu: „Sfinții și lucrarea lor în viața Bisericii sunt modele pentru lumea de astăzi atât de grăbită, atât de preocupată de efemer, care nu mai are ca preocupare calea către Împărăția lui Dumnezeu”.
La final, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea desfășurării acestui pelerinaj, precum și Preasfințitului Părinte Episcop Timotei Prahoveanul pentru osteneală și împreu­nă-slujire în aceste zile de sărbă­toare pentru comunitatea ortodoxă din această zonă a țării.