Pelerinaj dedicat Sfintei Cruci, la Oneşti
În municipiul Oneşti a avut loc ieri, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, o procesiune dedicată Duminicii a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci. Preoţii şi credincioşii din parohiile oneştene au plecat de la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" şi s-au îndreptat spre Dealul Perchiu, unde există o cruce de mari dimensiuni. Oamenii au purtat în mâini sfintele cruci, aşa cum au făcut şi în Duminica Ortodoxiei, la Roman şi Oneşti. "Am traversat râul Trotuş pe o punte, după care ne-am îndreptat spre calea ce duce spre Dealul Perchiu. Pe parcursul procesiunii au fost intonate cântări specifice perioadei Postului Mare şi s-au făcut mai multe opriri pentru a se citi din Sfânta Evanghelie. Pe Dealul Perchiu a fost săvârşit Acatistul Sfintei Cruci. Am plecat în această procesiune cu gândul de a fi ajutaţi de puterea şi lucrarea Sfintei Cruci care este sfântă şi sfinţitoare", a spus pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. În mai multe parohii din Protopopiatul Oneşti care au cruci aşezate în diferite locuri spre închinare, au fost organizate manifestări religioase dedicate Sfintei Cruci. În localitatea Larga au fost sfinţite ieri cinci cruci care vor fi montate pe biserica parohială închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. (C. Ciofu)