Pelerinaj în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Data: 27 Noiembrie 2010

Centrul de Pelerinaje Sfântul Apostol Pavel al Patriarhiei Române organizează sâmbătă, 4 decembrie, un pelerinaj la unele mănăstiri din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Pelerinii vor vizita Mănăstirea Nămăieşti, unde se află o biserica rupestră, dar şi icoana făcătoare de minuni descoperită în vremea lui Negru Vodă. Pelerinajul va continua la Mănăstirea Negru Vodă, ctitorie a primilor domnitori Basarabi, iar apoi la Mănăstirea Aninoasa, unde se găseşte o pictură excepţională, opera lui Pârvu Mutu. Pelerinajul va costa 70 de lei. Plecările au loc la ora 06:45 din Dealul Patriarhiei, statuia Alexandru Ioan Cuza. (I.B.)