Pelerinaj în cinstea Maicii Domnului la Oneşti
La Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ din Oneşti a ajuns luni, 5 august 2013, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Trifeşti, din judeţul Neamţ. Pelerinajul are loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi se va încheia vineri, 9 august 2013. În fiecare seară se oficiază Paraclisul Maicii Domnului, iar în cursul zilei credincioşii sunt aşteptaţi să participe la Acatistul Adormirii Maicii Domnului şi la Acatistul Bunei Vestiri. Astăzi, 7 august, se vor sluji Agheazma mică şi Sfânta Liturghie, iar seara se va oficia Taina Sfântului Maslu. Mâine, 8 august, se va sluji Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi, răspunsurile la strană urmând să fie oferite de Corala „Ierotheos“ a preoţilor Protopopiatului Oneşti. „Suntem în primele zile din luna august, perioadă încărcată cu multă trăire duhovnicească, deoarece avem în prim-plan sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos şi desigur zilele de post şi de rugăciune închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Este o mare bucurie ca icoana Maicii Domnului de la Trifeşti să vină pentru câteva zile în oraşul de pe Valea Trotuşului. Aducerea acestei icoane este cu mare folosinţă duhovnicească, deoarece s-a obişnuit ca, în ultimii 12 ani, aceasta să fie adusă spre închinare câteva zile la Oneşti. De altfel, această aducere a sfintei icoane făcătoare de minuni face parte şi din desfăşurarea activităţii noastre misionar-pastorale din Protopopiatul Oneşti. Mulţi credincioşi se bucură, din moment ce nu au posibilităţi materiale pentru a se deplasa la locurile unde găsesc alinare prin icoanele făcătoare de minuni. Le facem o mare bucurie aducând această icoană mai aproape de satele şi de locuinţele lor. Încă sunt foarte mulţi credincioşi care nu au avut în viaţa lor posibilitatea şi bucuria de a vedea şi de a se închina în faţa unei icoane precum aceasta, înzestrată de către Dumnezeu cu facerea de minuni“, a spus pr. paroh Constantin Alupei, care este şi protopop al Protopopiatului Oneşti. (C. Ciofu)