Pelerinaj în Grecia
Arhiepiscopia Râmnicului, prin Centrul de Pelerinaje "Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu", organizează, în perioada 27 februarie - 5 martie, un pelerinaj în Grecia, la moaştele Sfinţilor Nectarie şi Ioan Rusul. Dintre obiectivele incluse în program fac parte Biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Tesalonic, Complexul monahal de la Meteora, Insula Evis (moaştele Sfântului Ioan Rusul), Insula Eghina (moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul) etc. Preţul unui bilet este de 250 de euro şi include transportul, patru nopţi de cazare cu mic dejun inclus, preot însoţitor, ghid şi taxe de ferryboat. (Gh. Cioiu)