Pelerinaj în Parohia Ariceştii Zeletin, Prahova
Credincioşii din parohia prahoveană Ariceştii Zeletin, Protoieria Vălenii de Munte, au avut prilejul ca în perioada 12-14 octombrie să se închine şi să se roage la moaştele ocrotitorului parohiei lor, Sfântul Ierarh Nicolae, dar şi la moaştele Sfinţilor prunci ucişi din porunca lui Irod.
Odoarele sfinte, aşezate spre cinstire în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ a Parohiei Ariceştii Zeletin, judeţul Prahova, au fost aduse, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la Parohia „Sfântul Nicolae“ - Militari, Protopopiatul I Capitală. „În prima zi a pelerinajului, sâmbătă, 12 octombrie, moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfinţilor prunci ucişi din porunca lui Irod, aduse de părintele Visarion Alexa, parohul bisericii bucureştene, şi de părintele protoiereu Florin Boţârcă al Protopopiatului Vălenii de Munte, au fost întâmpinate la intrarea în localitatea Ariceştii Zeletin de către un sobor de preoţi şi numeroşi credincioşi. Apoi s-a mers în procesiune aproximativ 1 km spre biserica parohiei noastre, făcându-se patru opriri pentru rostirea ecteniilor şi rugăciunilor. La biserică, cinstitele moaşte au fost aşezate într-un baldachin spre închinarea credincioşilor, iar în lăcaşul de cult au fost săvârşite Vecernia cu Litia şi Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae“, a precizat părintele Dan Petre, parohul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“ a Parohiei Ariceştii Zeletin.
Programul liturgic a continuat duminică dimineaţă cu săvârşirea Utreniei, a Sfintei Liturghii şi a Acatistului Sfântului Ierarh Nicolae, iar seara, cu slujba Privegherii de către un sobor de cinci preoţi. Ieri, 14 octombrie, au fost oficiate Ceasurile şi Sfânta Liturghie, iar după-amiază, înainte de a fi duse sfintele moaşte în Bucureşti, în semn de mulţumire pentru ajutorul şi binecuvântarea Sfântului Ierarh Nicolae, a fost săvârşit Acatistul. „Am dorit să aduc spre cinstire aceste sfinte moaşte pentru a-i întări şi mângâia duhovniceşte pe enoriaşii parohiei, întrucât mulţi dintre ei sunt săraci şi bătrâni şi nu au posibilitatea fizică şi financiară de a ajunge să se închine şi să se roage la sfinte moaşte. De asemenea, în parohie fiind şi localnici de alte confesiuni, am vrut să mărturisim dreapta credinţă şi să arătăm care este frumuseţea Ortodoxiei“, a mai spus părintele paroh Dan Petre.