Pelerinaj în Ucraina al stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Iaşilor
În perioada 2-8 octombrie 2013, Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează un pelerinaj în Ucraina la care participă Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu stareţi şi stareţe din Arhiepiscopia Iaşilor.
Pelerinajul în Ucraina, organizat în perioada 2-8 octombrie cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, reuneşte stareţi şi stareţe din Arhiepiscopia Iaşilor. Este primul pelerinaj în care stareţii se regăsesc împreună cu chiriarhul lor în duh de rugăciune, această sinaxă duhovnicească urmând tradiţia anuală a întâlnirilor duhovniceşti. Printre obiectivele vizitate amintim: Lavra de la Poceaev, Mănăstirea şi Lacul Sfintei Ana, Mănăstirea Coreţ, delegaţia fiind primită în Cernăuţi de IPS Onufrie, Mitropolitul Cernăuţilor şi Bucovinei. A urmat o vizită la Universitatea de Stat „Iurie Fedcovici“, fost sediu al Mitropoliei Bucovinei. Delegaţia s-a putut închina apoi la Lavra Pecerska de la Kiev, după care s-a vizitat Academia teologică şi seminarul din Kiev.
Pregătire pentru atmosfera duhovnicească a marii prăznuiri a Cuvioasei Parascheva
În program mai sunt incluse vizitarea peşterilor Sfântul Antonie şi Sfântul Teodosie, Biserica Vedenski, Mănăstirea „Sfânta Treime“, Mănăstirea „Sf. Sofia“, Mănăstirea Pocrovskii, Mănăstirea Florovski, Mănăstirea Goloseevo, Sihăstria Kitaev şi Mănăstirea „Sfântul Pantelimon“. La Catedrala „Sf. Treime“ din Cernigov pelerinii se vor putea închina la moaştele Sfântului Lavrentie, ale Sfântului Ierarh Teodosie şi ale Sfântului Ierarh Filaret.
În ultima parte a pelerinajului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan şi grupul de stareţi din Arhiepiscopia Iaşilor vor vizita Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ din Eleţ, Cetatea Hotin şi Mănăstirea Bănceni. „Pe lângă participarea împreună la slujbe, închinarea la moaştele cuvioşilor părinţi ce s-au nevoit în Ucraina, în această întâlnire fiecare stareţ şi stareţă are ocazia să-şi formuleze propriile întrebări, răspunsul primit fiind relevant şi folositor duhovniceşte, de cele mai multe ori pentru toţi stareţii şi stareţele care participă la pelerinaj. Închinarea la sfintele moaşte, în rând cu mulţimile de pelerini din Ucraina şi din toată lumea ortodoxă, ne pregăteşte pentru atmosfera duhovnicească de sărbătoare a marii prăznuiri a Arhiepiscopiei Iaşilor, ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei“, ne-a declarat arhim. Nichifor Horia, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi participant la acest pelerinaj. (L.A.)