Pelerinaj închinat Maicii Domnului, la Roman
O copie a icoanei Maicii Domnului „Pantanassa - Împărăteasa a toată făptură“ se află de câteva zile în Catedrala arhiepiscopală din Roman. Aceasta a fost lucrată la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos.
Credincioşii din parohiile romaşcane au participat duminică, 27 aprilie 2014, la un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului - Pantanassa. Reprezentarea Maicii Domnului este o copie a icoanei făcătoare de minuni din Sfântul Munte Athos. După cum ne-a relatat protos. Andrei Ioniţă, eclesiarhul Catedralei arhiepiscopale din Roman, sfânta icoană a fost pictată la Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos de monahii Pimen şi Chiril, fiind o donaţie a unor buni credincioşi din oraşul lui Petru Muşat, care au evlavie la Maica Domnului. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, icoana Maicii Domnului - Pantanassa a sosit duminică, 27 aprilie 2014, la Biserica „Precista Mare“ din Roman, fiind întâmpinată de un sobor de preoţi şi numeroşi credincioşi sosiţi din oraş şi din împrejurimile acestuia. Icoana a fost aşezată spre închinarea credincioşilor în sfântul lăcaş, timp în care cler şi popor au cântat icoase şi condace ale Maicii Domnului - Pantanassa. „După câteva ceasuri, sfânta icoană a fost purtată în procesiune spre catedrală, acolo unde, pe o scenă special amenajată, în prezenţa a aproape o mie de credincioşi, a fost întâmpinată de PS Ioachim Băcăuanul. În atmosfera bucuriei pascale, ierarhul a citit din Acatistul Maicii Domnului, apoi a explicat celor prezenţi importanţa cultului Născătoarei de Dumnezeu în Ortodoxie, rolul de mijlocitoare în faţa Sfintei Treimi şi iubirea pe care o manifestă permanent faţă de cei care i se roagă cu smerenie şi credinţă. De asemenea, ierarhul a făcut o prezentare a icoanelor Maicii Domnului făcătoare de minuni din Eparhia Romanului şi Bacăului, la care, spre slava lui Dumnezeu şi a Preacuratei Fecioare, se adaugă şi această reprezentare iconografică de excepţie. După cuvântul de învăţătură, preoţii au aşezat sfânta icoană în catedrala din Roman, unde va rămâne de acum spre închinarea credincioşilor“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.