Pelerinaj la crucea de pe Mount Royal
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei, Duminica Sfintei Cruci a fost marcată și în acest an la Montreal prin pelerinajul organizat de către ROYA (Romanian Orthodox Youth of Americas) la Crucea de pe Mount Royal.
Cei peste cincizeci de credincioși și tineri, acompaniați de către părintele protosinghel Maxim Morariu, eclesiarhul catedralei și inspector eparhial, au parcurs pe jos o distanță de aproape doi km, de la poalele muntelui și până la crucea-monument. Apoi, la baza acesteia, au citit împreună Acatistul Sfintei Cruci în limbile română, engleză și franceză. La final, părintele Maxim le-a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioan Casian și i-a felicitat pentru efortul depus. Apoi, prin grija organizatorilor, toți cei de față au primit în dar fructe.
Pelerinajul se găsește la cea de-a șaptea ediție. În fiecare an, în Duminica a 3-a din Postul Mare și în ziua Înălțării Sfintei Cruci, tinerii de la Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din Saint-Hubert și din parohiile învecinate efectuează un pelerinaj pe jos până la Crucea-monument de pe Mount Royal, pentru a se ruga și reculege.