Pelerinaj la Crucea monument de pe Muntele Mic
În 2015, când Episcopia Caransebeșului sărbătorește 150 de ani de la înființare, pelerinajul ce se desfășoară la praznicul Înălțării Sfintei Cruci se află în al X-lea an. Cu acest prilej, centrul eparhial organizează manifestări liturgice și duhovnicești de cinstire a sărbătorii Sfintei Cruci și de comemorare a eroilor bănățeni. Astfel, în eparhie vor fi aduse spre închinare, în perioada 13-14 septembrie, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița din Arhiepiscopia Râmnicului.
Sărbătoarea va începe în ajunul praznicului, când sfintele odoare vor fi întâmpinate la ora 17:30, în municipiul Caransebeș, după care vor fi purtate în procesiune de la catedrala istorică la noua catedrală episcopală, unde, cu acest prilej, va fi dezvelită o placă aniversară. În continuare se va oficia slujba Privegherii praznicului.
În dimineața zilei de 14 septembrie, începând cu ora 8:30, după întâmpinarea moaștelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul și a ierarhilor la troiţa de la intrarea în staţiunea Muntele Mic, se va pleca în procesiune spre Crucea monument împreună cu fanfara militară și un detașament de soldați de la Brigada 18 Infanterie Banat din Timișoara.
Într-un Altar special amenajat, la ora 10:00 se va oficia Sfânta Liturghie de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, după care la ora 12:30 se va săvârși o slujbă de Pomenire a eroilor bănățeni, se vor depune coroane la Crucea monument şi va avea loc un ceremonial militar. „Anul acesta este un eveniment aparte pentru că se împlinesc 10 ani de când Episcopia Caransebeșului organizează pelerinajul la crucea de pe Muntele Mic. În accepție creștină pelerinajul are înțelesuri spirituale fiind deopotrivă o rugăciune și o mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, osteneală sau asceză, dar și pocăință spre iertarea păcatelor", a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Muntele Mic este un loc cu rezonanţe spirituale puternice, în vecinătatea Muntelui Sfânt al strămoşilor noştri geto-daci, de peste 70 de ani aici aflându-se un locaş de rugăciune neîncetată şi un monument ce aminteşte de eroii cauzei naţionale a românilor.
Pentru a cinsti crucea de pe Muntele Mic, un monument al credinţei, al cinstirii înaintaşilor eroi, începând din anul 2006, Episcopia Caransebeșului organizează la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci procesiuni religioase, iar din anul 2011, Biserica strămoșească şi oastea țării şi-au dat mâna într-o împreună-sărbătoare de rugăciune şi de onoruri militare eroilor bănăţeni jertfiţi pentru libertatea, unitatea şi demnitatea noastră.
Crucea metalică monument de pe Muntele Mic a fost realizată în anul 2004, fiind cea de-a doua ca înălțime din țară (27 m), înălțată pe locul unei cruci din lemn de brad, ridicată în anul 1936.