Pelerinaj la hramul Mănăstirii Pantocrator din Drăgăneşti‑Vlaşca
Pelerini din întreaga țară au venit duminică, 8 mai 2022, la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, care și-a cinstit în mod deosebit hramurile închinate Duminicii Mironosițelor și Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, sărbătorite anul acesta în aceeași zi. La Sfânta Liturghie a slujit un sobor format din cinci ierarhi.
Bucuria duhovnicească a pelerinilor a fost sporită anul acesta de aducerea unei racle cu un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei și Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea „Panagia Soumela” din Veria, Grecia care, potrivit tradiției Bisericii, se numără printre primele icoane pictate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Odoarele de mare preț au fost așezate spre închinarea sutelor de credincioși, alături de racla cu un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena aflată în patrimoniul Mănăstirii Pantocrator.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară al așezământului monahal de Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Nausa și Kampania, din Biserica Ortodoxă a Greciei, împreună cu Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor; Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului; Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, informează TRINITAS TV.
În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Pantelimon a explicat că Sfintele Femei Mironosițe sunt cinstite pentru curajul de a-L fi vestit pe Hristos Cel răstignit și înviat: „Sfinții Evangheliști folosesc verbul «a îndrăzni» pentru a descrie o acțiune. În cazul de față, acest cuvânt își găsește sensul pe deplin. A fost nevoie de îndrăzneală să ceară cineva, adică unul dintre mai-marii poporului lui Israel, trupul mort al unui om care a fost judecat din dorința poporului la moarte pe cruce. Totuși, Iosif din Arimateea îndrăznește. Nu este doar el cel care îndrăznește, ci și alții, fiecare în felul lui. Îndrăznesc Femeile Mironosițe, care veneau din depărtare și vedeau îngroparea lui Iisus, precum și răstignirea Lui. Îndrăznesc din nou femeile care dis-de-dimineață au mers la o oră nepotrivită să-I aducă miruri și arome Învățătorului lor, pe care îl credeau mort. Îndrăznesc în continuare să aducă mesajul Învierii Domnului Ucenicilor și Apostolilor fără să se gândească la faptul că aceștia vor fi neîncrezători când le vor auzi cuvintele și că vor considera ilogic mesajul Învierii, pe care femeile iubitoare din fire, așa cum ne lasă să înțelegem Evanghelistul Luca, l-au adus. Din cauza acestei îndrăzneli, care ne face și pe noi părtași Învierii Domnului, le cinstește Biserica astăzi, în a treia duminică după Paști”.
La final, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a explicat că, în această zi, Mănăstirea Pantocrator își sărbătorește deplin hramul, întrucât anul acesta în Duminica Mironosițelor a picat și pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, cel de-al doilea hram al așezământului monahal. „Lucrul acesta se întâmplă rar. Va mai fi peste 11 ani, în 2033, și apoi peste 50 de ani”, a precizat Preasfinția Sa.