Pelerinaj la izvorul tămăduitor de la Mănăstirea Ghighiu
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este un prilej de pelerinaj pentru foarte mulţi credincioşi spre Mănăstirea Ghighiu a Arhiepiscopiei Bucureştilor, de lângă oraşul Ploieşti. Ca în fiecare an, de joi seara, în ajunul praznicului, numeroşi credincioşi au venit la această lavră monahală unde se află un izvor tămăduitor. Pelerinii s-au rugat şi cântat toată noaptea, în aşteptarea sărbătorii, când apa izvorului a fost sfinţită de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori, preoţi şi diaconi. Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit şi un cuvânt de învăţătură despre istoria bogată a acestei sărbători care aminteşte de minunile şi vindecările săvârşite de Maica Domnului la un izvor tămăduitor de lângă Constantinopol. După ce apa a fost sfinţită de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, credincioşii au primit agheasma în recipiente din plastic, care au fost pregătite de obştea Mănăstirii Ghighiu. Izvorul tămăduitor de la Mănăstirea Ghighiu a fost descoperit în jurul anului 1817 de un călugăr pe nume Agapie, care a venit de la Mănăstirea Cernica pentru a căuta un loc unde să ridice o mănăstire. "Aici exista o livadă cu meri, în care călugărul s-a odihnit. Aţipind, a fost trezit de susurul apei care a izvorât atunci. Această minune l-a făcut să înţeleagă că acesta era locul pe care el îl căuta, loc binecuvântat de Dumnezeu. De atunci curge încontinuu şi nu are nici pompă care să scoată apa. Multă lume s-a tămăduit la apa aceasta. În ziua hramului, după ce stau la Sfânta Liturghie, oamenii merg la izvor şi iau apă. Credincioşii au mare evlavie la acest izvor, stau la coadă chiar şi câteva ore. Multe minuni se fac la acest izvor cu cei care vin cu evlavie şi credinţă", spune stavrofora Eupraxia Neacşu, stareţa Mănăstirii Ghighiu. (M. Nedelcu)