Pelerinaj la Mănăstirea Cebza
Marţi, 3 decembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani, copiii de la şcolile din Sîngeorge, Berecuţa şi Mănăstire din judeţul Timiş, însoţiţi de învăţătoarele şi educatoarele lor, de preoţii Zoran Milovanov, Iulian Popa - Parohia Colonia Gătaia, şi Ciprian Ene - Parohia Cebza, au poposit la Mănăstirea Cebza.
Aici a fost oficiată Sfânta Liturghie, iar la momentul potrivit copiii au fost împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Domnului. La final, pr. Serafim, duhovnicul mănăstirii, a ţinut un cuvânt de învăţătură. Fiecare pelerin a primit în dar câte o icoană care peste timp să le amintească de prezenţa în sfânta mănăstire de aici.
Pelerinajul a fost posibil datorită sprijinului oferit de Marius Stoian, primarul comunei Birda, care a pus la dispoziţia copiilor mijlocul de transport fără de care nu ar fi ajuns la mănăstire. (Pr. Valentin Bugariu)