Pelerinaj la Mănăstirea Piatra Scrisă
La praznicul Sfintei Treimi, beneficiarii Centrului de Zi pentru Copii din cadrul Complexului de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeşului s-au aflat în pelerinaj la Schitul Piatra Scrisă. „Am participat cu toţii la Sfânta Liturghie, iar la momentul potrivit ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine. Iată că şi anul acesta au frecventat aşezământul nostru peste 40 de copii, iar activităţile zilnice pe care le desfăşurăm se îndreaptă întotdeauna spre Biserică. Dorim să-i asigurăm pe părinţii care îşi trimit copiii la noi de calitatea serviciilor pe care le oferim şi îi îndemnăm ca şi în anul viitor să găsească în centrul nostru, dar şi în Biserică acel sprijin de care atât ei, cât şi copiii lor au nevoie. Am găsit aici multă linişte, pace şi căldură sufletească şi trebuie să le mulţumim părintelui vicar Constantin Timiş, respectiv obştii monahale şi tuturor celor care au făcut posibilă această prezenţă a noastră în cadrul aşezământului monahal”, a precizat pr. Nicolae Codrea, directorul Complexului de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare”. Pelerinajul a continuat apoi la Schitul Feneş, iar mai apoi au urmat jocuri şi drumeţii în natură. La final, cu toţii s-au bucurat de un picnic la iarbă verde.