Pelerinaj la Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob” din Țara Loviștei
Liga Femeilor Creştin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului desfăşoară în această perioadă proiectul „Pe urmele Doamnei Maria Brâncoveanu”.
La iniţiativa subprefectului județului Vâlcea, Aurora Gherghina, membră a Comitetului de sprijin al Ligii Femeilor Creştin- Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, cu participarea membrelor de la punctul de lucru Călimăneşti, coordonate de Violeta Negrea, în semn de cinstire a personalității de excepţie a Doamnei Maria Brâncoveanu, membrele ligii, îmbrăcate în frumoase costume tradiționale româneşti, au participat duminică, 5 august, la slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob” din Țara Loviștei. Cu ocazia hramului şi cinstirea Sfântului Ioan Iacob, care a manifestat încă din tinerețea sa o nemărginită dragoste față de cultură, împlinind pentru o perioadă și ascultarea de bibliotecar la Mănăstirea Neamț, Zenovia Zamfir, membră a Ligii Femeilor Creştin-Ortodoxe Vâlcea, a dăruit maicii stareţe Antonia de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob” din Țara Loviștei mai multe cărţi cu autografe ale autorilor români contemporani.