Pelerinaj la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Numeroși credincioși au participat vineri, 8 noiembrie 2019, la sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, județul Ialomița, care și-a sărbătorit hramul principal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
În acest an, la hramul Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia, credincioșii ialomițeni s-au putut închina în mod special la icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, județul Galați. Icoana a ajuns în Slobozia marți, 5 noiembrie, și a fost așezată în baldachinul împodobit cu flori de toamnă de lângă biserica așezământului monahal.
Vineri, în ziua de cinstire a ocrotitorilor, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită și a vorbit despre prezența și lucrarea sfinților îngeri în viața noastră, precum și despre Sfinții Arhangheli, ocrotitorii spirituali ai acestui așezământ monahal.
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian pentru dragostea arătată față de credincioșii din Bărăgan, prin trimiterea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam în Slobozia, care a adus mare folos duhovnicesc închinătorilor și pelerinilor.
În continuare, părintele arhimandrit Rafail Mîț, vicar eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și starețul Mănăstirii „Sfinții Voievozi”, a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu pentru grija permanentă arătată așezământului monahal. De asemenea, a mulțumit tuturor credincioșilor și autorităților centrale, județene și locale care au participat la Sfânta Liturghie și care au venit să se închine la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”-Adam, din județul Galați.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Coralei „Sfântul Mina” a Protopopiatului Slobozia și de elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din municipiu.
Icoana va rămâne spre închinare la Slobozia până luni, 11 noiembrie 2019, când se va întoarce la Mănăstirea Adam din Arhiepiscopia Dunării de Jos.